1. Preliminarii: După cum le este cunoscut specialiştilor – şi nu numai – etimologia este acea „ramură a lingvisticii care se ocupă cu istoria cuvintelor, stabilind originea şi evoluţia formei şi a sensului lor” (apud Marcu, Fl. şi Manea, C. – „Dicţionar de neologisme”, Editura Academiei, Buc., 1986). La rândul său, termenul „etimon” desemnează cuvântul de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei limbi.” (idem)
Plecând de la acest scurt fundament teoretic, toţi aceia care cercetează, fie şi superficial, capitolul din vocabularul limbii române referitor la formarea cuvintelor, constată o serie de aspecte amuzante sau măcar interesante legate de modul de naştere, forma sau sensul multora dintre cuvintele existente în lexicul fundamental. Se pot trage concluzii pertinente despre evoluţia unor cuvinte, despre influenţele pe care le-au suferit şi despre semnificaţiile lor iniţiale şi ulterioare. Se pot stabili chiar şi deosebiri însemnate între etimon şi cuvântul apărut şi folosit în limba noastră şi aş furniza, deocamdată, numai câteva exemple, sper, convingătoare în acest sens. Astfel, termenul „fraier”, cu conotaţii negative (prost, uşor de păcălit), provine din germanul „frei herr”, în traducere liberă „domn liber”; cuvântul „talisman” (mic obiect considerat a avea proprietăţi magice), s-a născut, prin filieră franceză, din grecescul „telesma” (complet, desăvârşitor, care completează).
Dar, înainte de a cerceta mai detaliat problema împrumuturilor (sau mijloacele externe de îmbogăţire a lexicului), să facem o sumară trecere în revistă a celuilalt procedeu, cel intern.
2.1. Vom aminti, mai întâi câteva cuvinte obţinute prin derivare, cu prefixe (netot, a se îndeletnici, străfulgerare, neînduplecat, a preveni) sau cu sufixe (leoarcă, paporniţă, pufoaică, sugativă, tontălău).
Să menţionăm şi procedeul derivării regresive, sau derivarea cu sufix zero: gând (de la a gândi), cânt (a cânta), omor (a omorî) sau derivarea simultană, cu prefix şi sufix, numită şi derivare parasintetică (străbunic, a înfrunzi, a recalcula etc).
Până aici, totul este firesc, fără elemente de neobişnuit. Amuzamentul începe odată cu situaţiile de mai jos, când prin derivare se obţin cuvinte hilare: arhitecturizare, catastrofic, confiscativ, confruntaţional, consecutivitate, coşmaresc, deşmecherizare, evenimenţial, fiinţial, imediatitate, interlopivă, a miracula, noiembric, a pamfletiza, a plebeiscita, umidificator, în care exagerările au depăşit bunul simţ intern al limbii române).
2.2. Următorul procedeu intern de îmbogăţire a vocabularului este compunerea, care prezintă şi ea o serie de nuanţe. Vom exemplifica prin alăturarea cu pauză albă sau blanc: boala copiilor, gumă arabică, Jocuri Olimpice, opinia publică, piază rea etc; alăturarea cu cratimă: amor-propriu, Cel-de-sus, miezul-nopţii, rea-voinţă, terchea-berchea; apoi, sudarea sau contopirea: autopsie (autos=însuşi + opsis=vedere), a se bosumfla (buză + umfla), infraroşu, scurtcircuit, milog (milă + olog).
Foarte interesante exemple apar în cazul compunerii prin abreviere sau prescurtare, cuvintele fiind compuse fie din iniţialele unor cuvinte de bază, fie din părţi ale acestor cuvinte.
- aragaz provine din iniţiale şi fragmente ale cuvintelor Asociaţia Româno-Americană de distribuire a gazului;
- laser s-a obţinut din iniţialele unor cuvinte englezeşti (Light amplification by stimulated emision of radiation = amplificarea luminii prin stimularea emisiunii radiaţiei);
- acelaşi procedeu stă la baza altor cuvinte. Astfel, temuta organizaţie MAFIA, la origine formaţiune patriotică din Corsica şi Sicilia, luptând împotriva ocupaţiei franceze, îşi trage numele din iniţialele lozincilor naţionaliste: Morte alla Francia Italia agnella;
- radar are ca etimon grupul de cuvinte radio detecting and ranging (detectare şi reperare prin radio);
- tab reprezintă iniţialele de la ”transportor auto blindat” etc.
În fine, ultima componentă a compunerii, cea prin izolare, oferă exemple interesante: lasă-mă să te las (delăsător), du-te vino (animaţie), ducă-se pe pustii (dracul), uite popa nu e popa (nehotărât), zgârie-brânză (zgârcit).
2.3. Vom încheia trecerea în revistă a mijloacelor interne de îmbogăţire a vocabularului cu câteva cuvinte obţinute prin conversiune, aşadar prin schimbarea clasei morfologice a acestora. Exemplele sunt nenumărate, multe părţi de vorbire devenind, prin articulare, substantive, care la rândul lor, se pot transforma în verbe, adjective, interjecţii etc.
- îşi făcuse plinul (adjectivul devinul substantiv)
- tam-tam-ul de ieri (interjecţia transformată substantiv)
- un intrând bine mascat (verbul ajunge substantiv)
- bani gheaţă (substantivul devine adjectiv)
- se înclină adânc (adjectivul se transformă în adverb).
(Va urma)
Prof. Marian Pirnea
da asa e multumesc
Atrag atentia domnului… Zaibar ca etimologia cuvintului „fraier” nu e cea indicata. Intr-adevar provine din germana, cu apelativul „freier” (se citeste chiar fraier) fiind definit clientul prostituatelor. „Frei Herr” in limba germana inseamna „Domn Independent” cu sensul de domnitor al unui mic regat, oras stat, etc.
De fapt, itimologia adevarata a cuvantului fraier este freier, care provine din idis si inseamna exact ce inseamna si fraier pentru noi.
Scuze, etimologia.
Revin cu o precizare, la originea lui, cuvantul a fost din limba germana, dar evreii din zonele in care se vorbeste germana ii numeau freier pe toti ceilalti care nu erau de acelasi neam cu ei, cu sensul depreciativ pe care il folosim si noi. Cuvantul se gaseste si in alte limbi, cum ar fi in poloneza (freijer, care inseamna tot fraier) si a fost raspandit tot de evrei, in urma negotului cu locuitorii din tarile respective. La noi a intrat pe aceeasi cale. Limba idis este o limba de sine statatoare, chiar daca imprumuta elemente din alte limbi.