Main image
15th noiembrie
2010
written by Zaibar

Teodor Oanca

Teodor Oanca

Este recunoscut faptul că în Băileşti s-au stabilit numeroase familii de bulgari într-un interval de timp de vreo 50 de ani, mai precis între 1774 (după semnarea Tratatului de Pace de la Kucik-Kainargi) şi 1830.

O informaţie preţioasă ne oferă în această privinţă Maksim Sl. Mladenov în lucrarea “Graiurile bulgăreşti din România”, Sofia, 1993. Emigraţia bulgărească la nord de Dunăre a fost cauzată de înăsprirea condiţiilor de trai din timpul ocupaţiei turceşti. Astfel, începând cu 1793 şi continuând în primele decenii ale secolului al XIX-lea, aproximativ 40 de mii de persoane au emigrat în Ţara Românească şi Basarabia. Se ajunsese să se considere că “Bulgaria de nord, de la Vidin la Târnovo, a fost considerată teritoriu nepopulat” (p. 8).

Afirmaţia are în vedere faptul că au existat sate întregi care au emigrat, uneori oamenii luând cu ei şi animalele din bătătură. Din surse bulgăreşti şi româneşti aflăm că numai în Dolj s-au stabilit 921 de familii. Acelaşi Mladenov, p. 34, ne încredinţează că în 1838 existau în Băileşti 169 de familii de bulgari (cifră exagerat de mare). Dar autorul rămâne tributar curentului naţionalist bulgar atunci când afirmă că în 1969 erau în Băileşti peste 500 de familii de bulgari, amestecate cu familii de români. Un puternic val de emigranţi a existat în 1829-1830. Nu toţi emigranţii au rămas definitiv la nord de Dunăre, mulţi s-au reîntors la casele lor, dar cei care au rămas reuşiseră să se integreze în viaţa satelor pe unde se stabiliseră, beneficiind şi de înlesniri fiscale din partea statului.

La recensământul (catagrafia) din 1831, emigranţii bulgari se bucurau de aceleaşi drepturi ca oricare român. Astfel, la Băileşti, Oprea sin Ştefan (numele scrise cu literă groasă reprezintă nume de familie actuale din Băileşti), bulgar, este scutit de obligaţii milităreşti, Pavel sin Nenu şi Ţonea Dunărinţu, bulgari băjenari din 1830, sunt scutiţi de impozit pe trei ani. Bătrânii şi suferinzii se bucură de acelaşi tratament cu al românilor: Stanciu sin Ivan Dulgheru, pentru bătrâneţe, Iancu Ologu, pentru infirmitate. La fel se petrec lucrurile cu văduvele unor emigranţi bulgari, care se stabiliseră în Băileşti: Stana lui Petcu, Dafina lui Iovan, Nica a lui Iovan, Părva a lui Lilea Viţelaru.

În Băileşti, se stabiliseră de-a lungul timpului multe familii de români şi bulgari, care beneficiaseră de înlesniri fiscale pe perioade limitate.
În catagrafie, aceştia sunt trecuţi la rubrica “Birnici streini”. Numărul birnicilor streini se ridica la Băileşti, în 1831, la 313. Între aceştia sunt şi bulgari, în dreptul cărora este menţionată originea etnică: Petcu Boabă, Nenu sin Iovan, Stoian sin Bojin, Ţeca sin Peşa, Naidin sin Ţecu, Dumitru sin Ţolea Crăciun, Zdravcu sin Stanciu, Ţecu sin Monea, Cârstea sin Neşa, Neşa Sârbu Unchiaşu, Bojin sin Vâlcea, Sfetcu sin Naidin Lungu, Coicea Sârbu Dulgheru, Dobre sin Iovan Dulgheru. În dreptul altor persoane nu se face această menţiune, dar numele purtate le trădează originea (Nicola sin Iovan, Naidin sin Peşa, Câciu sin Bilu, Ţecu sin Neşa, Ioţa sin Neşa etc.). Ei sunt consideraţi ca aparţinând deja comunităţii româneşti, că s-au integrat acesteia. Singurul lucru care le trădează originea este numele pe care îl poartă, care s-a transmis prin tradiţie. Pe măsură ce populaţia de origine bulgărească era asimilată pe cale naturală de populaţia românească în mijlocul căreia trăia, şi numele purtate de diferite persoane, menţionate în catagrafie, arată o trecere, treptată, de la condiţia de cetăţean de origine bulgară la cea de cetăţean român. Unele porecle sau chiar nume calendaristice atribuite s-au transmis urmaşilor, ele au devenit cu timpul nume de familie, despre care nimeni nu mai poate să spună că cel dintâi care a purtat acest nume în Băileşti a fost un bulgar: Neşa Sârbu Unchiaşu, Sfetcu sin Naidin Lungu, Dumitru sin Ţolea Crăciun etc.

În numele Nicola sin Ioncea, numai Nicola este antroponim bulgăresc, corespuzător lui Nicolae. În onomastica bulgărească nu există numele Ioncea, acesta fiind un derivat românesc cu suf. – cea de la Ion.

În onomastica bulgară, de la antroponimul-bază Dimitri a rezultat o întreagă familie de cuvinte, la fel ca în limba română de la Dumitru.

Aşadar, în exemplul Coţa brat Dumitru Ioncea se întâlnesc un nume neaoş bubgăresc, Coţa (hipocoristic de la Kosto), şi unul românesc, Dumitru. Bănuim că Ioncea şi-a numit copiii respectând o tradiţie locală, cum e aceea de a atribui noului născut numele naşului, iar pentru unul dintre copii acest nume era bulgar.

Căsătoriile mixte au generat totdeauna un amestec de antroponime de origini diferite. Aşa se explică, în bună parte, de ce în antroponimia românească sunt foarte multe nume de familie de origine slavă, cu precădere bulgărească (vezi Iorgu Iordan, Dicţionar al numelor de familie româneşti). Predomină hipocoristicele, pentru că ele au reprezentat, de cele mai multe ori, numele activ purtat de o persoană. Dau un exemplu pentru limba română: copilul era botezat Dumitru, dar i se spunea Mitru. Acest nume s-a transmis de la o generaţie la alta, ajungând mai târziu numele de familie Mitru. Studiul numelor de persoane completează, dintr-un alt punct de vedere, studiul istoriei limbii, al contactelor directe dintre vorbitori de limbi diferite.

Prof. univ. dr. Teodor OANCĂ

Un comentariu

  1. Mioara
    03/09/2014

    Buna ziua,
    Vreau sa stiu daca numele Mijaica este de origine bulgara? In ocumentele de la primarie este notata nationalitatea?

    Multumesc pentru raspuns

Leave a Reply