Nume de familie din Bailesti (VI)

Teodor Oanca

Teodor Oanca

Mai multe nume de familie purtate de persoane din Băileşti se prezintă ca antroponime derivate cu sufixe diminutivale sau augmentative. Aceste forme antroponimice au funcţionat mai întâi ca nume active purtate de persoane care fuseseră înregistrate la naştere cu nume primare, de obicei de origine calendaristică. Altfel spus, unui copil botezat Ion i s-a putut spune în familie şi mai târziu în afara acesteia Ionică, Ioniţă, Ionuţ. Acestea sunt nume active şi ele s-au putut transmite generaţiilor următoare ca supranume cu funcţie de nume de familie neoficial. De regulă, ele au devenit mai târziu nume de familie oficiale.

Au fost cazuri când numele personal activ nu provenea de la un nume de botez. Potrivit unui obicei străvechi, se obişnuia să se schimbe formal numele de botez al copilului pentru ca acesta să fie ferit de boli sau de acţiunea duhurilor rele. Numele nou primit în astfel de cazuri, ca Lupu, Ursu, Corbu etc. devenea automat nume activ, apărând în documente şi lăsând impresia că au fost nume de botez autentice. Ele au devenit mai târziu nume de familie. Asemănător s-au petrecut lucrurile şi cu poreclele, care şi ele s-au transmis generaţiilor următoare ca nume de referinţă pentru descendenţii persoanei poreclite.

Numele de familie la care fac referinţă se revendică din nume personale active, obţinute prin derivare de la nume primare. Derivarea s-a realizat, cum am spus, cu sufixe diminutivale sau augmentative.

Motivarea derivării poate fi explicată prin două cauze: a) părinţii doresc să numească copilul prin numele de botez derivat cu un sufix diminutival alintător: Ion – Ionuţ, Marin Marinel, Petre – Petrică; b) numele de botez al copilului coincide cu cel al tatălui sau al bunicului, după un mai vechi obicei. În acest caz, derivarea numelui copilului înlătură confuzia de nume a celor două persoane. Într-o astfel de situaţie, sufixul diminutival alintă tor capătă o nuanţă aparte, aceea de sufix de apartenenţă: Ionuţ – fiul lui Ion, Răduţ – fiul lui Radu.

În documentele istorice întâlnim frecvent identitatea de nume dintre tată şi fiu. Iată câteva exemple din Catagrafia din 1831 din Băileşti: Dinu Dinu Ciocâlteu, Florea Florea Zăvălan, Gheorghe Gheorghe Dunavăţ, Ion Ion Pădureanu, Mihai Mihai Ciobotea, Stan Stan Duşcă etc.
Acest obicei s-a perpetuat în timp, astfel că la 1884 înregistră m printre martori la căsătorii pe Ion Ion Moreanu, Marin Marin Stăncurel, Stan Stan Moreanu etc., sau nou-născuţi ca Ilie Ilie Ion Ştiucă, Ioan Ioan Şt. Topuzu, Marin Marin Oprea Segărceanu, Pătru Pătru Vârlan, Stancu Stancu Stanciu etc. În toate cazurile, al doilea nume este al tatălui. În practică, numele fiului a funcţionat în formă derivată, devenind nume activ pentru a se deosebi de cel al tatălui.

Numeroase nume de familie existente azi se prezintă ca derivate cu sufixul diminutival de origine grecească -ache. Acest lucru se datorează modei din secolele al XVIII-lea şi al XIXlea, când influenţa culturală grecească în rândul familiilor mai înstărite era pusă în evidenţă şi în felul acesta. Actualmente în Băileşti există familii care poartă nume derivate cu acest sufix: Iordache, Mitrache.

Cele mai frecvente sufixe diminutivale, prezente în nume de familie actuale din Băileşti, sunt: -iţă (Bădiţă, Ghiţă – hipocoristic de la Gheorghiţă, Niţă – hipocoristic de la Ioniţă), -ică (Mitrică, Păunică, Tudorică), -uţ (Vlăduţ, Răduţ), -uş (Petcuş, Preduş), -eţ (Negreţ), -işor (Petrişor), -uică (Dinuică) etc.

Altfel se petrec lucrurile când derivarea numelui survine la vârsta matură a individului. Atât tatăl, cât şi fiul au acelaşi nume personal. Dacă numele fiului se impune în comunitate ca nume activ, diferenţierea se realizează în principiu prin derivarea numelui tatălui cu un sufix augmentativ, de obicei – oi : Mândroi, Mitroi, Niţoi, Predoi, Stănoi. Aceste nume de familie actuale în Băileşti au fost la origine nume active, care au devenit supranume cu funcţie de nume de familie neoficiale, iar mai târziu nume de familie consacrate.

Un exemplu interesant îl prezintă Mitrică Şt. Mitroi din Băileşti, căruia i se naşte în 1884 o fiică. Ambele nume se revendică de la hipocoristicul Mitru (provenit din Dumitru). Numele activ al nepotului, Mitrică, apare raportat la forma augmentativă a numelui bunicului, Mitroi. Rezultă de aici că numele bunicului figura deja ca un nume activ cu funcţie de nume de familie.

Din cele prezentate rezultă că în condiţii speciale, când numele fiului coincide cu numele tatălui sau al bunicului, sufixele diminutivale alintătoare şi cele augmentative dobândesc o nuanţă aparte, aceea de sufixe de apartenenţă, prin raportarea persoanei la un ascendent direct sau la un membru al familiei.

Prof. univ. dr.
Teodor OANCĂ

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.