Numele de familie din Bailesti (IV)

Teodor Oanca

Teodor Oanca

Completez articolul precedent cu alte exemple.

O altă categorie de antroponime din Băileşti, prezente în Catagrafia Doljului de la 1831, o formează acele nume personale care au servit câtorva generaţii ca raportare la o persoană de referinţă, considerată un înaintaş comun pentru majoritatea celor dintr-un neam. Stanciu şi Pârvan sunt fiii lui Bădelea. Ei apar menţionaţi cu numele tatălui, care funcţionează ca un nume de familie: Stanciu Bădelea şi Pârvan Bădelea. Dinu sin Pârvan Bădelea reprezintă a treia generaţie. Numele de familie Bădele este prezent şi azi în Băileşti. La 1831, apare menţionat un anume Bogdan, al cărui fiu se numeşte Mihai Bogdan. Acesta a avut mai mulţi copii, care apar înregistraţi astfel: Stan sin Mihai Bogdan, Bicu sin Mihai Bogdan, Iordache sin Mihai Bogdan, Dinu sin Mihai Bogdan şi Pătru sin Mihai Bogdan. Mai apar menţionaţi doi nepoţi ai lui Mihai Bogdan: Nedelcu nepotu lui Mihai Bogdan şi Ion nepotu lui Mihai Bogdan. Aşadar, trei generaţii îşi revendică originea într-un strămoş comun: Bogdan. Aceştia au perpetuat numele Bogdan de la o generaţie la alta, pentru că antroponimul a funcţionat ca nume de familie, deşi n-a existat până la 1895 această obligativitate. Faptul că astăzi este prezent în Băileşti numele de familie Bogdan este o certitudine că există posibilitatea raportării acestuia la înaintaşul Bogdan de la 1831.

Cinciulete este un derivat cu sufixul -ete (recunoscut ca foarte productiv în Oltenia) de la numele de origine bulgărească Cinciu (Iorgu Iordan, Dicţionar al numelor de familie româneşti). Am putea spune că Cinciulete era numele unui bulgar deja românizat. Numele acestuia se perpetuează mai multe generaţii: Şerban Cinciulete, Nicola sin Şerban Cinciulete, Stan sin Nicola Cinciulete, Florea sin Nicola Cinciulete. Numele de familie Cinciulete este purtat şi azi în Băileşti.

La acea vreme, nu exista obiceiul ca unui nou născut să i se dea un nume format din două sau mai multe cuvinte. Sandu Iureş se explică astfel: Sandu fiul lui Iureş. Un fiu al lui Sandu a primit numele tatălui: Sandu sin Sandu Iureş, iar un alt fiu s-a numit Iovan sin Sandu Iureş. Un nepot al lui Sandu Iureş apare scris Dinu vnuc Sandu Iureş. Astăzi este cunoscut în Băileşti şi numele de familie Iureş.

Ştefan Petrişor este fiul lui Petrişor şi tatăl lui Ion sin Ştefan Petrişor. Aşadar nepotul se raportează la numele bunicului. Petrişor este nume de familie actual în Băileşti.

Un nume raportat la un ascendent poate deveni el însuşi bază de referinţă pentru descendenţi. Avem ca exemplu Gheorghişan sin Mitroi. Atât Mitroi, cât şi Gheorghişan sunt nume de familie actuale în Băileşti. Mitroi este un derivat de la Mitru (hipocoristic al lui Dumitru) şi a putut funcţiona ca supranume care s-a transmis urmaşilor printr-un alt fiu, decât prin urmaşii lui Gheorghişan. Ambele nume s-au conservat ca supranume, devenind mai târziu nume de familie. Acest lucru a fost posibil şi pentru faptul că nu s-au regăsit mai târziu ca nume de botez. O altă caracteristică a acestor nume este că ele se prezentau ca nume active, care nu totdeauna erau aceleaşi cu numele de botez al unei persoane. Derivatele antroponimice cu sufixul – ache erau nume alintătoare în secolul al XIX-lea şi au servit ca supranume care au devenit nume de familie. Cel botezat Dumitru putea fi alintat Dumitrache, iar urmaşii s-au ştiut coboratori din acesta, optând mai târziu pentru numele de familie Dumitrache, prezent şi azi la Băileşti. De la numele Iordan a rezultat derivatul Iordache, cu care era cunoscut un preot. Acesta a avut un fiu care i-a moştenit numele, numindu-se Iordache sin popa Iordache. Un alt Iordache era fiul lui Iacov, altul al lui Mihai, sau al lui Mitrică. Şi numele Iordache funcţionează ca nume de familie actual în Băileşti.

Numeroase nume derivate purtate de locuitori ai Băileştiului la 1831 se regăsesc şi azi ca nume de familie: Bădele, Cinciulete, Dumitraşcu, Gheorghişan, Iordache, Mirea, Mitrică, Mitroi, Neacşu, Pârvuică, Petrişor, Tudorică.

Numele pe care le-am dat ca exemplu prezintă un grad mai mare de certitudine în ce priveşte raportarea unor nume de familie de azi din Băileşti la numele unor persoane din aceeaşi localitate, menţionate în Catagrafia Doljului de la 1831.

Prof. univ. dr. Teodor Oancă

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.