Retro: Bailestiul in perioada comunista

Revin cu doua imagini gasite in fototeca Arhivelor Nationale ale Romaniei care surprind aspecte din perioada comunista.
Reiterez cu acesta ocazie rugamintea adresata celor care au imagini vechi din Bailesti si vor sa le faca cunoscute, sa lase comentariu aici. E pacat ca astfel de poze sa se piarda pin niste sertare.
Multumesc!


Colectivizarea a ucis satul romanesc

Colectivizarea a condus la pierderea atasamentului taranului fata de pamant. La sfarsitul acestei luni aprilie s-au implinit 49 de ani de la incheierea procesului de „transformare socialista a agriculturii”.
Aici, palcuri-palcuri de tarani in costume populare langa o masa plina cu flori. Dincolo, maini ridicate in aer, salutand voioase intemeierea unei gospodarii agricole colective. In alta fotografie, o familie de tarani, el cu palarie inalta, ea cu basma neagra, semnand ca sunt de acord sa-si dea pamantul la „colectiv”.

Intr-o alta, firmele gospodariilor colective, cu nume sovietice si graitoare: „Ogorul rosu”, „1907”, „Victoria Socialismului”. Propaganda comunista a facut toate eforturile sa arate tarii in general si satenilor in particular ca intrarea in colectiv, „transformarea socialista a agriculturii” in termenii oficiali, e „calea de urmat”. Si singura, de altfel.

„Calea catre marea gospodarie agricola colectiva, asa cum ne invata Partidul, asa cum au facut taranii sovietici de au scapat pentru totdeauna de jaful chiaburilor si de mizerie”, dupa cum se precizeaza in articolul cu nume lung si moralizator din „Scinteia” anului 1949: „Cu pamantul faramitat, muncind de unul singur, nu poti scapa de saracie si de jaful chiaburului”.

In spatele frumoaselor imagini aranjate, realitatea era crunta. Batai, schingiuiri, amenintari si felurite constrangeri, zeci de mii de arestari, deportari, si chiar executii sumare in sate ale unora dintre tarani, ca sa serveasca drept exemplu. Si printre toate, aproape o suta de revolte ale taranilor impotriva colectivizarii, semn ca nu s-au lasat atat de usor doborati de sistem. „Nationalizarea s-a facut intr-o singura zi. Colectivizarea agriculturii a durat, insa, treisprezece ani”, spune Romulus Rusan, directorul Centrului International de Studii asupra Comunismului.

Cuvantul „colectiv”, initial tabu in sate

Dar despre colectivizarea nu s-a zis nici „pas” in satele romanesti pana la sfarsitul anilor ’40. Caci taranul roman stia ce e acela colectiv, de cand, cu arma-n mana, in razboi, vazuse cu ochii lui saracia lucie din colhozurile sovietice.

Asa ca taranilor n-au aflat de proiectele autoritatilor decat asa, sub forma de zvon, desi in planul de comunizare al Romaniei, predat Anei Pauker de o delegatie de activisti sovietici pe 7 martie 1945, scria negru pe alb: „Micile gospodarii taranesti trebuie desfiintate pentru a-i lipsi pe taranii mici proprietari de masini si de vite; aceasta va deschide calea spre absorbirea lor in sistemul colectivist”.

Iar Directiva NKVD 003/1947 prevedea: „Politica fata de gospodariile taranesti va urmari sa faca proprietatea particulara nerentabila.
Dupa aceea trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care, din partea taranilor ar interveni o rezistenta importanta, trebuie sa le fie redusa impartirea mijloacelor de productie, concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor”. Caci cotele au fost, pana la urma, un instrument foarte puternic de supunere a taranimii, in vederea apropiatului proces de colectivizare.

Nu dadeai cotele, erai „sabotor”

Pana acolo, insa, ca sa nu dea de banuit si ca sa raspunda promisiunilor facute taranilor in timpul razboiului, prin reforma agrara din martie 1945 au fost improprietarile 900.000 de familii de tarani. Semnele rele au inceput sa se simta inca din luna iulie a aceluiasi an, cand s-au instituit cotele de produse agricole, cantitati din recolta, pe care taranii trebuia sa le predea statului „pentru hrana populatiei muncitoare de la orase si pentru plata despagubirilor de razboi”.

An de an, cotele se maresc si se diversifica: satenii trebuie sa predea cereale, carne, lapte, legume, in functie de suprafata cultivata, de numarul de animale pe care il aveau, de productivitatea terenurilor pe care le detineau. „Au fost impuse cote progresive in functie de cantitatea de pamant pe care o aveai”, spune Romulus Rusan. Uneori, cotele datorate statului depaseau chiar recolta taranului, iar alteori „se ajunsese sa se impuna cota de lapte la unul care n-avea vaca.

Sau cota de lana. Sau cota de carne. Daca era taranul instarit ii cereau de toate. Si de multe ori omul trebuie sa se duca sa cumpere ca sa aiba de unde sa dea cota”, mai spune Rusan. „Am mers in Sighet si am cumparat fasole de pa piata, ca sa completez cota. Da’ tat n-am completat-o tata, ca n-am fo’ in stare, ca n-am avut atata recolta”, povesteste Alexandru Drinca din Barsana in volumul „Colectivizarea in Maramures”.

Nu dadeai cotele, erai trimis in judecata pentru „sabotaj” si ajungeai fie la inchisoare, fie la munca fortata. In „Scinteia”, situatia era roz. Sunt citati tarani multumiti ca dau statului din recolta lor. „Ceea ce dau, e din toata inima”, se zice ca ar fi spus Ludovic Marosinski din comuna Biled, judetul Timis, iar Pop Aron nu e mai prejos: „Doar nu m’oi apuca sa insel Statul…”.

Revenind la realitatile satului, o hotarare de guvern din 26 februarie 1950 interzicea producatorilor agricoli sa comercializeze produsele pe piata, daca nu prezentau dovada predarii cotelor, care au existat pana in 1956-1957.

„Scinteia”, activistii si difuzoarele

Tinut o vreme la secret, planul de colectivizare a fost facut public in 3-5 martie 1949. La Plenara CC al PMR s-a decis, fara discutii, „transformarea socialista a agriculturii”, un proces complex care includea infiintarea gospodariilor agricole colective, dar si „ingradirea chiaburilor” cu chip „veninos si hraparet”, a taranilor instariti din sate care reprezentau un pericol pentru planurile partidului.

Nicio colectivitate taraneasca n-a privit insa hotararea de la centru cu ochi buni. Cunoscuta fiind starea de spirit a taranilor, in sate a debutat o campanie desantata pentru colectivizare, desfasurata prin intermediul activistilor, a oficiosului si a difuzorului, ce se-auzea pe fiecare ulita si in fiece casa.

Potrivit informatiilor din expozitia „Taranii si comunismul”, „difuzorul a devenit un fel de membru al familiei intelept, menit sa impuna taranilor un anumit fel de a simti si a gandi”. „Ilenuta tractorista”, „Ara badea cu tractorul”, „Hai sa facem o gospodarie colectiva si la noi in sat” erau slagare si refrene la moda in anii aceia, in lumea satului. Oficiosul nu se lasa nici el mai prejos.

Primele gospodarii colective, in iulie 1949

Pe acelasi ton entuziast e prezentat in „Scinteia” maretul eveniment al infiintarii primelor cinci gospodarii agricole colective din RPR, in 24 iulie 1949, „zi de rascruce pentru taranimea muncitoare din tara noastra”. Oficiosul precizeaza clar: taranii sunt cei care au cerut Comitetului Central al PMR si Guvernului sa se infiinteze gospodarii colective in satele lor, iar comunistii le-au facut aceasta favoare.

Primele gospodarii colective au denumiri graitoare: „Tractorul Rosu”, comuna Luna de Jos (Cluj), „Ogorul Rosu”, comuna Laslea (Tarnava-Mare), „Zorile”, comuna Turnisor (Sibiu), „Drum Nou”, comuna Zabrani (Arad), „Victoria Socialismului”, satul Rascani, comuna Draxeni (Vaslui).

Romulus Rusan, directorul Centrului International de Studii asupra Comunismului, spune ca primele gospodarii colective au fost facute in satele parasite de sasii deportati. „Bietii sasi au fost deportati in Rusia in 1945. Cand s-au intors de-acolo si-au gasit casele ocupate si pamanturile colectivizate”.

Articole-tip in oficios

Imaginile din satele cu gospodarii colective nou infiintate sunt pitoresti: „Vantul, care adie dinspre rasarit, infioara lanciile porumbului si steagul rosu inaltat deasupra fostului conac boeresc din Caldarestii Buzaului”, „Puzderia de steaguri aninate pe acoperisul fostului conac boeresc flutura in soarele diminetii. Rad fetele oamenilor din Pechea-Covurlui, ca si inimile lor”.

Festivitatile de infiintare a G.A.C.-urilor sunt prezentate ca si cum ar fi evenimente marcante in lumea satelor, iar textele abunda in personaje-tip: taranul batran care a luptat pentru pamant in 1907, nepotica pentru care isi da tataia pamantul la colectiv, familia care hotaraste sa intre in G.A.C. ca sa asigure copiilor un viitor fara griji, taranul roman care a vizitat un colhoz sovietic si e gata sa certifice ca spice de grau asa de bogate ca in URSS el n-a mai vazut, taranul nehotarat care ajunge in cele din urma la concluzia ca G.A.C.-urile reprezinta viitorul satului.

Pe 27 iulie 1949, „Scinteia” anunta aparitia primelor GAC-uri

In fiecare caz aflam ca gospodaria colectiva s-a instalat in conacul unui fost mosier, ca va primi sprijinul statului si ca a primit deja numeroase unelte de la muncitorii fabricilor din judet. Si mai aflam si ca chiaburii, „exploatatorii din sate”, au incercat prin toate metodele sa-i faca pe taranii saraci si mijlocasi din sate sa nu-si dea pamanturile la colectiv.

Sau ca atunci cand chiaburii au incercat sa intre si ei in colectiv, restul taranilor i-a alungat fara prea multe discutii. Si mai aflam si ca gospodariile au fost intemeiate de „tarani muncitori romani, maghiari si tigani”, fara deosebire.

„Te ducem la Canal!”

Dincolo de imaginile si textele frumoase din „Scinteia”, numeroase presiuni si constrangeri s-au aflat in spatele semnaturilor de intrare in colectiv. „Era o camera la primarie… ziceai ca-i macelarie”, isi aminteste Pop Roibu din Ieud, Maramures. Asadar, batai, schingiuiri, amenintari cu Canalul, cu probleme ale copiilor la scoli si cu eliminarea lor din facultati, cu datul afara din serviciu, si, mai grav, arestari si executii, ca sa se sperie lumea.

Canalul, dat in lucru in 1949, reprezenta amenintarea suprema. In genere, insa, se incepea cu discutiile „cu binisorul”, cu lamuririle indrumatorilor de la raion, oameni scosi din productie, nepregatiti pentru aceasta sarcina.

Daca taranul nu dadea semne ca ar fi receptiv, se trecea la represalii. Romulus Rusan puncteaza: „Ii bagau noaptea in niste masini cu geamuri vopsite in negru si-i plimbau in jurul satului spunandu-le: «ai sa vezi tu ca ajungi la Canal» sau «te ducem si te aruncam in Dunare. Semnezi?», «Semnez». Daca nu acceptau nici asa, ii obligau cu armata, cu militia. Daca se rasculau, veneau trupele si inconjurau comuna”.

Colectivul si cotele, in folclorul local

In ciuda campaniei aprige pentru colectivizare, pana la sfarsitul anului 1949 nu se infiintasera in RPR decat 56 de gospodarii colective. Ritmul colectivizarii nu s-a intetit foarte mult nici in urmatorii ani: pana la sfarsitul lui 1953, de pilda, nu erau decat 1.997 de G.A.C.–uri in toata tara, iar problemele satului intrasera deja in folclorul local, potrivit informatiilor din expozitia „Taranii si comunismul”, gazduita de Muzeul Satului din Bucuresti: „Stalin si cu Ana Pauka/Ni-o muls oile si vaca/ Stalin de coarne o tine/Ana Pauka o mulge bine”.

Refuzul de a intra in colectiv a fost urmat de zeci de mii de arestari. Potrivit lui Romulus Rusan, Dej a recunoscut mai tarziu ca in perioada 1949-1951 au fost nu mai putin de 80.000 de tarani arestati din motive de nepredat cote si rezistenta la colectivizare.

La acestia se adaugau, potrivit unui document al Procuraturii, alti 90.000 de sateni condamnati de judecatoriile civile locale pentru „delicte de drept comun”: refuzul de a iesi la lucru, nedezmiristiri, furtul din avutul obstesc, etc. Pentru ca taranii erau in continuare potrivnici ideii de gospodarie colectiva, din septembrie 1951 se introduce varianta „intovarasirilor”, ca forma de tranzitie spre colectiv, iar in mai 1952, Dej scapa de Ana Pauker, acuzata, alaturi de Vasile Luca si Teohari Georgescu, de „deviere de dreapta”.

Ana Pauker e invinuita de abuzurile din prima etapa a procesului de colectivizare. Si tot acum, in 1952, Dej decide sa elibereze temporar mii de tarani arestati „pe perioada muncilor agricole”, ca nu mai avea cine sa lucreze pamantul.

Finalul colectivizarii, in aprilie 1962

Ofensiva pentru colectivizare e reluata in forta dupa ce, in 7 noiembrie 1957, Constanta e declarata „prima regiune complet colectivizata”, ca sa coincida si sa aniverseze cea de-a 40-a aniversare a Marii Revolutii Socialiste. Din acest moment organizatiile regionale de partid fac tot ce se poate ca sa ajunga la „performantele” Constantei. Oficial, colectivizarea a fost declarata incheiata la plenara din 23-25 aprilie 1962. Dej spunea atunci ca 93,4% din suprafata agricola a tarii fusese colectivizata, iar 3.201.000 familii intrasera in gospodarii colective.

„Nu se stie daca acest procent e real, foarte multe au fost raportari false”, spune Romulus Rusan. Cert e ca, peste cateva zile, pe 27 aprilie 1962, are loc o sesiune extraordinara a Marii Adunari Nationale care celebreaza finalul colectivizarii la nou infiintatul pavilion expozitional Romexpo. Fost ziarist la „Scinteia”, Romulus Caplescu precizeaza: „Pavilionul expozitional a fost inaugurat chiar atunci, cu prilejul incheierii colectivizarii. Au fost adusi la festivitate 11.000 de tarani, cat se spunea ca au fost ucisi in rascoalele de la 1907”.

„Comunismul a distrus taranimea”

Ce a insemnat colectivizarea pentru satul romanesc asta s-a vazut mai tarziu. „A disparut atasamentul taranului fata de pamant”, spune Romulus Rusan. Taranii au abandonat satele si au migrat la oras lasand muncile pe seama femeilor si batranilor si strangerea recoltelor pe seama celor veniti in practica.

„Barbatii au plecat la oras, s-au facut portari la blocuri, muncitori in constructii, dupa care Ceausescu a facut o industrializare fortata si i-a adus in orase cu familii cu tot. S-au facut blocuri, intr-adevar, dar pe urma s-a vazut ca nu mai era curent, nu mai erau gaze, nu mai era mancare. Au devenit o populatie defavorizata in masa. Comunismul a distrus taranimea”.

„In realitate, colectivizarea a fost un insucces economic, chiar un faliment. Pentru ca luand taranului pamantul s-a pierdut atasamentul esential al acestuia fata de agricultura. Intrucat se desfasura si industrializarea, taranii au migrat la oras pierzandu-si identitatea”, Romulus Rusan, Directorul Centrului International de Studii asupra Comunismului.

3 Comentarii

  1. V. Cioculescu

    Adevarul e undeva la mijloc. E o mare tampenie sa spui ca nu sunt rentabile marile asociatii si e de preferat parcele parcele. Eu zic ca a fost o idee buna prost aplicata!
    Parerea mea!

  2. gheorghe

    C.A.P.-uri: in „sarbi”-„1 Mai”-baza pentru Anghel si Zdrafcu, baza lui „23 August” a format actuala asociatie de pe str A.I.Cuza. – cea mai „democrata”, dupa parerea mea-, iar „7 Noiembrie” al 3-lea CAU-u din oras de pe str. Marasti fuzionase cu a doua, daca nu cumva si prima… care au dat apoi „Erou al Muncii Socialiste”… din anii de recolte ceausiste record.
    O istorie interesanta care se pierde daca cineva ca Dulgheru Vasile (deputat in Marea Adunare Nationala) sau Venus Coconoiu (fiu de actvist pe colectivizare) nu o scriu. Ghenciu, care a scos viile, si-a trimis apoi copiii in SUA! Si SMT-urile au istoria lor, ca si Complexurile de vaci, porci si vitei…
    Daca nu il mai avem pe d-l Catana (Dumnezeu sa-l odihneasca!), iar d-l Caslaru nu simte „pulsul Bailestiului”, as indrazni sa-i propun tema lui Floricel, daca nu e prea ocupat, sau d-lui Turcu Valentin. Cu putina istorie si politica locala (taranistii, liberalii, comunistii), privite obiectiv si detasat… ar iesi o istorie locala frumoasa! Cei tineri ar avea ce afla si cei batrani ce povesti!
    Spor la treaba!

  3. Dan Firtulescu

    Tovarase Vasilica,
    marile asociatii, sunt de acord cu dumneata, dar administrate in sistem privat, nu cum era la CAP, ale nimanui, si, bineinteles, foloasele le trageau altii…
    Atunci eram egali toti, in saracie!
    Acum unii au furat totul, nu cred ca au capatat asa de mare experienta, intr-un timp relativ scurt. Cum spune gheorghe s-au trezit „peste noapte” cu averea CAP-ului in curte la ei.
    Cand au lucrat la acest CAP, sau IAS, undeva la stat, asta e idea, nu erau performanti, au falimentat, acum, la ei, au progresat rapid.
    Am mari semne de indoiala…

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.