Proiecte conţinute în Strategia de dezvoltare locală 2014 – 2020 a municipiului Băileşti, susţinute la Strasbourg

În perioada 17 – 21 aprilie a.c, o delegaţie a primarilor din zona de sud-vest a ţării, cu sprijinul europarlamentarului Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al Grupului PPE, au mers la Strasbourg la Parlamentul European, pentru a susţine în faţa comisarilor europeni, proiecte ce fac parte din strategia de dezvoltare locală 2014 – 2020. Municipiul Băileşti, a fost reprezentat de Costel Pistriţu – primarul localităţii, care s-a întâlnit cu comisarul pentru Politica Regională dl. Johannes Hahn şi cu dl. Dacian Ciolos – comisar pentru Politica Agricolă Comună.

Proiectele conţinute în Strategia de Dezvoltare Locală 2014-2020 a municipiului Băileşti, prezentate celor doi comisari europeni, sunt concentrate şi structurate în direcţiile strategice (industrie şi agricultură) pentru o dezvoltare locală durabilă.

Prin aceste proiecte, se doreşte crearea a cât mai multe locuri noi de muncă la nivel de localitate, prin susţinerea tuturor antreprenorilor privaţi din toate domeniile de activitate, pentru ca în parteneriat cu primăria, sa poata beneficia de fonduri europene nerambursabile în următoarea perioadă.

În stabilirea politicii de atingere a acestui deziderat a fost luată în considerare poziţionarea municipiului Băilesti în mediul concurenţial zonal, ca poziţie dominantă în zona de sud a judeţului Dolj, dar şi dezvoltarea economică şi socială echilibrată a tuturor zonelor (cartiere) localităţii, precum şi gestionarea responsabilă a resurselor naturale, utilizarea eficientă a terenurilor, dar şi protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural, prin finanţarea de proiecte cu fonduri europene, pentru îmbunătăţirea formelor de promovare a ofertei culturale către publicul larg, dar şi susţinerea şi promovarea brandurilor locale (Zaibăr de Băileşti, Amza Pellea, Prinţul Ştirbey).

Vom revenii şi cu o galerie foto cu imagini surprinse la Bruxelles.

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.