9 Mai – Ziua Europei la Băileşti

Miercuri, 9 mai 2012, la Sala de sport a Grupului Şcolar „Ştefan Anghel” Băileşti s-a desfăşurat a doua ediţie a concursului „Cât ştim despre Comunitatea Europeană?”, concurs iniţiat de domnul primar Costel Pistriţu şi având sprijinul domnului eurodeputat Marian Jean Marinescu.

Jurizarea a fost asigurată de doamnele Năstase Amalia, director Șc. Nr. 1, Surcel Claudia, director Șc. „Amza Pellea”, Mitroi Irinel, director Șc. Nr.3 şi de domnul primar Costel Pistriţu.

Echipaje aflate în concurs au fost formate din câte 5 elevi de la cele doua licee din Băileşti, Liceul „Mihai Viteazul” şi Grupul Şcolar „Ştefan Anghel”. Emoţiile concurenţilor au fost diminuate de încurajările permanente primite din partea galeriilor care i-au susţinut. Atmosfera a fost una de sărbătoare, armonioasă, luminoasă, dominată de bucuria şi frumuseţea vârstei şi completată de competenţele demonstrate de elevii noştri băileşteni.

Cunoştințele despre semnificaţia zilei de 9 Mai, despre importanţa şi rolul Parlamentului European şi a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene au condus la un rezultat extraordinar al celor două echipe aflate în concurs: Liceul „Mihai Viteazul” Băileşti – 95 de puncte, Locul I, Grupul Şcolar „Ştefan Anghel” Băileşti- 92,5 puncte, Locul II.

Mulţumim pentru colaborare Casei de Cultură „Amza Pellea” Băileşti, iar pentru sprijin domnilor Marian Jean Marinescu, eurodeputat, Văduva Cristian, directorul Grupului Şcolar „Ştefan Anghel”, Tica Gabriel, director adjunct Liceul „Mihai Viteazul” Băileşti.

Felicitări elevilor participanți!

Prof. Staicu Angela

Foto: Dan Firtulescu

2 Comentarii

  1. Lorian

    Copiii par a fi obositi si plictisiti. Cred ca au motive intemeiate.
    Ce se intampla cu webcam-ul?

  2. Zaibar

    Webcamul va reveni in scurt timp. Este vorba de o defectiune tehnica la fibra optica.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.