O manifestare magnifică, de vis

Aşa a fost fără nicio exagerare spectacolul de duminică 3.06.2012, cu o organizare aproape fără cusur graţie eforturilor primarului municipiului Costel Pistriţu, ale directorului CSM Progresul Băileşti, prof. Florin Duinea şi ale consilierului local Constantin Pascu, responsabil cu probleme de sport în Comisia pentru Cultură, Învăţământ, Sport, Sănătate a Consiliului Local şi prilejuit de prezenţa ca invitaţi de onoare a unora dintre componenţii celebrei „Craiova Maxima„, ca şi a unor fotbalişti emblematici ai Băileştiului. Am avut bucuria de a fi spectator şi „actor” al evenimentului şi, aşa cum mărturiseam cu francheţe, am fost stăpânit de sentimente opuse. Pe de-o parte, onoarea de a prefaţa şi încheia acest eveniment memorabil cu mare încărcătură emoţională, pe de alta, teama de a nu găsi cuvinte pe măsura dimensiunii lui şi a gloriilor care i-au augmentat strălucirea. De fapt, cuvintele sunt prea sărace şi neputincioase pentru a evidenţia măreţia celor care ne-au făcut onoarea de a accepta invitaţia de a juca un meci cu foştii fotbalişti băileşteni. Oricum, Băileştiul şi băileştenii au fost în zi de sărbătoare şi nici nu se putea altfel din moment ce au avut oaspeţi aleşi, cu un trecut fotbalistic impresionant. Şi pentru mine a fost ceva aparte, pentru că asemenea sentimente am mai trăit cu peste trei decenii în urmă, mai exact pe data de 2 decembrie 1981, când am avut onoarea ca de la staţia de amplificare a stadionului cu tribune arhipline, cu impunătoarea şi moderna tabelă de marcaj, să prezint avancronica jocului din şaisprezecimile Cupei României în care echipa noastră a dat o replică neaşteptată galonatei formaţii „Steaua” Bucureşti.


Foto: Zaibar.ro si Dan Firţulescu

Duminică dimineaţa, mândria se citea pe feţele tuturor – organizatori, fotbalişti locali şi cei aproximativ 600 de spectatori şi era pe deplin justificată, pentru că toţi s-au aflat în situaţia mai mult decât flatantă de a avea ca oaspeţi fotbalişti geniali, adevăraţi magicieni care au subjugat spectatorii şi au făcut ce au vrut cu mingea, au umilit prin joc echipe cu mari pretenţii, fiind prezenţi unii dintre componenţii „Craiovei Maxima”, „Campiona unei mari iubiri”, faima Olteniei şi a fotbalului românesc, deschizătoare de drumuri spre fazele superioare ale cupelor europene.

De ce au fost posibile aceste rezultate? Simplu: pentru că echipa era omogenă şi cu mari valori în toate compartimentele – portari excepţionali, o apărare „beton” cu fundaşi care anticipau perfect fazele de joc, decişi şi mobili, trecând de ei fie adversarul, fie mingea, destul de rar împreună; mijlocaşi de mare fineţe şi tehnicitate, pasatori de excepţie, laboratorul de creaţie al echipei; atacanţi ingenioşi şi impetuoşi, cu deosebit simţ al porţii şi realizatori de excepţie, toţi jucătorii participând la ambele faze ale jocului, destule goluri fiind opera fundaşilor. Parcă-mi stăruie şi acum pe retină formidabilul gol înscris de Negrilă în meciul cu „Benfica” Lisabona.

Şi mai este ceva pe care dumnealor îl ştiu la fel de bine, dar din modestie n-o vor spune niciodată, eu însă o voi face. La aceste mari valori n-a fost vorba numai de talent cu care, slavă Domnului, au fost înzestraţi cu asupra de măsură, ci s-au îngemânat pasiunea şi onestitatea cu care au slujit fotbalul, acest tiran care te subjugă şi te atrage ca un magnet, apoi inteligenţa, dăruirea, generozitatea la efort şi, în mod special, respectul faţă de dumnealor înşişi şi faţă de Măria Sa, spectatorul. Au fost şi au rămas nişte modele, oameni de mare caracter din care copiii şi tinerii şi-au făcut idealuri de viaţă, au înnobilat fotbalul ridicându-l la rang de artă şi au făcut din el spectacol, iar prin evoluţia în teren şi prin strălucitoarele rezultate obţinute i-au ajutat pe oameni, dacă nu să uite, măcar să treacă mai uşor peste greutăţile inerente ale vieţii.

Adresându-mă direct acestor oameni cu un trecut fabulos, am mărturisit că îmi este aproape imposibil să-mi dau seama ce a fost în sufletul dumnealor când, printr-o hotărâre aberantă, fantomaticul Comitet Executiv al FRF şi cei doi preşedinţi, al federaţiei şi al ligii, au şters de pe harta fotbalistică a ţării Universitatea Craiova, cea mai iubită echipă din ţară, o formaţie care prin eforturile invitaţilor noştri, a devenit o emblemă, un simbol. Personal n-am nimic împotriva celor doi preşedinţi, dar mă surprinde uşurinţa şi diabolismul cu care reuşesc să păcălească multă lume, dl D. Dragomir, în special, vorbind, în ceea ce-i priveşte, de inteligenţă, deşi este vorba nu de această mare virtute, ci de o viclenie procedurală.

Am folosit acest prilej pentru a face şi câteva referiri la fotbalul băileştean care, momentan, se zbate într-o apăsătoare mediocritate, dar nu din cauza altora, ci a propriilor noastre erori, situaţie care sper să fie depăşită cât mai repede. De-a lungul timpului, după cum cred că-şi amintesc cei mai în vârstă, Băileştiul a avut echipe competitive şi jucători de valoare, cel puţin două perioade fiind de mare strălucire – cea în care echipa a activat în Campionatul Regiunii Oltenia, cu fertila etapă 1957-1967, când am avut marea onoare de a juca alături de nişte fotbalişti şi oameni deosebiţi, şi perioada în care echipa a evoluat în Divizia C. Îndrăznesc să spun că acel campionat regional era superior valoric celui din Divizia B de acum, echipa fiind aproape permanent în primele 5-6 locuri şi a arbitrat nu de puţine ori promovarea în Divizia B, căci pe atunci nu exista Divizia C. Este suficient să spun că activau echipe deosebit de puternice: 5 din Craiova – Electroputere, Armata, Dinamo, Metalul 7 Noiembrie şi CFR – două din Târgu-Jiu – Pandurii şi Sănătatea – două din Severin – CSM şi Meva – două din Caracal – Răsăritul şi Voinţa şi câte o echipă din Calafat, Corabia, Strehaia, Motru, Sadu, Balş, mai târziu apărând Segarcea, Filiaşul şi Bechetul. Jucătorii erau din Băileşti, pentru că fraţii Popescu se stabiliseră deja aici, iar Luter era din Galiciuca, şi toţi apărau cu demnitate culorile clubului. O singură dată, către sfârşitul perioadei, au fost aduşi de către regretatul antrenor, prof. univ. Eugen Dreşcă, studenţi de la Craiova, aproape o întreagă echipă, renunţându-se la majoritatea localnicilor. Rezulattul era să fie aproape falimentar, deoarece echipa care se clasase în campionatul anterior pe locul IV-V (ambele echipe din această poziţie cu acelaşi număr de puncte), a ajuns în situaţia de retrogradare, dacă în ultimele trei etape nu se obţineau două puncte, în condiţiile în care din cele trei jocuri două erau în deplasare cu Pandurii Tg-Jiu şi Răsăritul Caracal, echipe care se luptau pentru promovarea în Divizia B. Dând dovadă de laşitate, antrenorul şi „trupa” sa au dezertat, au intrat din nou în arenă jucătorii locali trecuţi pe linia doua şi, prin dăruire exemplară, s-au obţinut două rezultate de egalitate: 1-1 la Tg-Jiu, echipă antrenată de internaţionalul Paraschiva, şi 0-0 la Caracal, formaţie care îl avea la cârmă pe marele Apolzan, unul dintre cei mai valoroşi şi eleganţi stoperi din fotbalul nostru. Generaţia care a activat în Divizia C a fost la fel de valoroasă, echipa a obţinut rezultate deosebite şi s-a aflat în majoritatea anilor în primele 6-7 echipe, având şi ea rol de arbitru în promovarea în Divizia B de cel puţin trei ori. De data aceasta, în componenţa echipei au fost şi jucători din afara oraşului, dar fotbalişti adevăraţi care şi-au pus serviciile în slujba creşterii prestigiului fotbalului băileştean şi a comunităţii. Aceştia ca şi cei evocaţi anterior s-au dovedit jucători valoroşi, iubiţi de spectatori şi au rămas în memoria acestora.

La cârma clubului s-au aflat preşedinţi cu mare prestigiu, cel mai longeviv fiind învăţătorul Mircea Gubăuceanu, apoi Oprea Ghenciu, fost viceprimar, în perioada când s-a activat în Campionatul regional Oltenia şi, mai ales, Oprea Popa, directorul comercial al Întreprinderii de Celule Electrice, care a condus cu competenţă şi abnegaţie clubul şi a avut permanent în atenţie destinele echipei în perioada Divizia C.

Se cuvine un cuvânt de preţuire pentru antrenorii care au pregătit echipele – Florin Iureş, Eugen Dreşcă, Lache Staicu, Ilie Livezeanu, Gică Oprea, Ion Nanu, (în campionatul regional), Clement Iordănescu (Minune), Victor Mălăieru, Ilie Criciotoiu, Marian Vasilescu, Gheorghe Scăieşteanu, Victor Niculescu (Divizia C). Să nu-l uităm pe prof Bebe Dănănău care a creat echipa care a promovat în Divizia C, dar din motive pe care nu le-am ştiut niciodată la promovare nu mai era la cârma „copilului pe care l-a crescut”, precum şi pe Minică Bâzoi, Doru Gabroveanu şi Dorel Grofu.

Folosesc acest fercit prilej pentru a aduce un pios omagiu celor care au trecut la cele veşnice, unii destule de tineri: portarii Mişu Staicu şi Virgil Sârbu; fundaşii Grigore Ciucă, Miticu Mitroi, Stan Neacşu, Marin Becherescu, Costică Ciobanu, Petre Donea (Camion); mijlocaşii Stan Becherescu, Gicu Ristea, Fane Dascălu, Nicu Goţa; atacanţii Fane Mititelu, Stelu Bogdan, Floriţă Demetrescu, Paul Dascălu, George Săceanu, Dan Becea, Marcel Tibescu. Îl rog pe bunul Dumnezeu să-i ţină la dreapta Sa.

Aş fi lipsit de onestitate, dacă n-aş recunoaşte că mi-a produs plăcere faptul că evocarea făcută la stadion, aşa cum mi-a dictat inima şi preţuirea pentru cei evocaţi, a fost urmărită cu interes de spectatorii din tribune, dar, pentru a fi absolut corect şi cu simţul măsurii, cum îi stă omului bine, şi dând Cezarului ce este al Cezarului, partea care a fost aşteptată cu sufletul la gură şi gustată din plin de asistenţă, sarea şi piperul acestei manifestări memorabile a fost jocul de fotbal care a pus faţă în faţă o parte dintre gloriile Craiovei Maxima şi o formaţie băileşteană alcătuită din fotbalişti reprezentativi ai perioadei de după 1974 când echipa a promiovat în Divizia C, spre final fiind aruncaţi în luptă şi câţiva componenţi ai actualei echipe. Este inutil să mai spun că pe fondul unei muzici alese şi al imnului Campioanei unui mari iubiri, cum numai inspiratul domn Dan Firţulescu ştie să facă, la intrarea pe teren a formaţiilor, încă de la încălzire, spectatorii au creat o atmosferă extraordinară, ovaţionându-i în picioare pe cei care urmau să evolueze pe dreptunghiul verde. Antrenorul formaţiei Craiova Maxima, reputatul fundaş Nicolae Negrilă, a rulat tot lotul avut la dispoziţie, spectatorii având privilegiul de a vedea la lucru pe: Florin Dumitru, Valerian Iliescu, Nicolae Negrilă, Nicolae Tilihoi, Nicolae Ungureanu, Gigi Ciurea, Narcis Mohora, Robert Vancea, Dănuţ Bica, Silvian Cristescu, Costică Donose, Marian Calafeteanu, Marian Bîcu, Nicuşor Mincioagă, Victor Cojocaru şi mai tinerii Mihai Dina, Mădălin Ciucă, Dragoş Firţulescu, Ovidiu Florescu, delegatul echipei fiind dl Ion Împuşcătoiu, omul care se confundă cu istoria Universităţii.

Antrenorul Minică Bîzoi a opus craiovenilor formaţia: Florin Duinea (Grigore Matara) – Dumitru Trifu (Cristian Călin – Titirig, Dinu Florea), Cornel Boabă (Viorel Becea), Florea Ionică (Vlad Mânzână), Constantin Pascu (Marius Drăgancea) – Petre Miu (Ionuţ Ciochia), Ionel (Iulă) Dunavăţu (Casian Mogoi), Georgel (Gioni) Carauleanu (Cristian Miu), Mircea Gaciu (Cătălin Margidan) – Ilie Tunaru (Cătălin Pascu), Valerian Marin (Florin Vălu, Cici Cafadaru). Craiovenii, care au dovedit că au rămas aceiaşi fini tehnicieni cu clar viziune şi simţ de anticipaţie, maeştri ai paselor imprevizibile care pun pe picior greşit apărările partenerilor de întrecere, chiar dacă s-au adăugat anii şi a apărut argintul la tâmple, beneficiind de „stagiu” de pregătire, pentru că au jucat în ultimul timp în mai multe localităţi, în ziua anterioară jucând la Gighera, comuna natală a lui Nicolae Negrilă, au început jocul în forţă şi după numai 15 minute, când băieţii noştri abia porneau motoarele, conduceau cu 3-0 prin golurile înscrise de Silvian Cristescu, Nicolae Ungureanu şi Gigi Ciurea. Acomodându-se cu terenul, intrând în joc şi valorificându-şi calităţile care i-au consacrat, băileştenii au redus din scor prin reuşita lui I. Dunavăţu. N-a fost de acord însă Gigi Ciurea care a înscris spectaculos pentru 4-1, iar Dunavăţu a recidivat şi a realizat dubla, aşa încât scorul la pauză era 4-2 în favoarea craiovenilor. Imediat după reluare, s-a făcut 5-2, Mihai Dina reuşind să-l învingă pe portarul Duinea, scor pe care conducătorul de joc al formaţiei locale, finul tehnician Cătălin Marghidan l-a considerat pre sever şi a înscris pentru 5-3, Mincioagă stabilind scorul final 6-3 pentru Campioana unei mari iubiri. De fapt, nu s-a pus în vreun fel problema scorului, acesta neavând relevanţă în asemenea situaţii, actorii de pe teren au creat faze frumoase prin care i-au delectat pe spectatori şi şi-ua arătat respectul faţă de Măria Sa, fotbalul. Cinste lor!

Această întâlnire de suflet s-a încheiat cu un moment emoţionant prin oferirea de diplome de merit unor fotbalişti emblematici ai Băileştiului şi unor personalităţi implicate profund în fenomenul fotbalistic. Dl primar Costel Pistriţu a avut misiunea onorantă de a înmâna aceste distincţii, în primul rând dlui Nicu Neagoe, preşedintele AJF Dolj, şi dlui Oprea Popa, preşedintele clubului în perioada fertilă în care echipa a activat în Divizia C. Au fost distinşi apoi fotbaliştii din cele două generaţii evocate la începutul acestui moment sărbătoresc: semnatarul acestor rânduri, Petre Pascu, Florea Matara, Fane Lazăr, Milu Goţa, Florea Becherescu, Gheorghe Eugen (Gibi), Mitică Mâniosu, Marian Matara, {tefan Măndoiu, Ilariu Ciochia, Dorel Grofu, Nelu Ciocioană, Ion Mitu, Minică Bâzoi, Doru Gabroveanu, Alexandru Firţulescu, Gică Banciu, Ştefan Gongu, Dumitru Trifu, Dumitrel Coconoiu, Marinel Vârban, Valerian Marin, Cornel Boabă, Florea Dinu, Constantin Pascu, Florea Ionică, Petre Miu, Ionel Dunavăţu, Stelu Ciucă, Georgel Carauleanu, Ilie Tunaru, Mircea Gaciu, Florin Vălu, Viorel Becea. Cu o diplomă de merit a fost onorat şi antrenorul Victor Niculescu, o fostă glorie a Craiovei.

Oricum, a fost un spectacol care ne-a înălţat pe aripile visării, protagoniştii find oameni aleşi în faţa cărora oricând mă înclin cu respect şi pe care îi preţuiesc la superlativ, negăsind cuvinte pe măsura valorii lor şi cărora le doresc să rămână veşnic tineri.

Felicitări organizatorilor pentru modul exemplar în care s-au implicat în această manifestare de excepţie, care va rămâne în conştinţa colectivităţii, şi mulţumiri, alături de recunoştinţă tuturor sponsorilor – domnii Doru Cioană, Laurenţiu Cula, Gigi Bădină, Sergiu Voinea, Alin Pascu, Florin Moţăţăianu, Doru Pădureţu, Marcel Moandă, Daniel Tunaru, Nechita Stelian – fără ajutorul cărora evenimentul n-ar fi avut atâta strălucire şi pe care îi rugăm să-şi întoarcă faţa spre echipă pentru a o duce acolo unde îi este locul.

Întreaga gratitudine comunităţii băileştene, distinşilor oaspeţi de onoare, componenţi ai Campioanei unei Mari Iubiri, oameni de mare caracter şi de o modestie proverbială de la care ar trebui să se molipsească mulţi.

Gh. Gheorghişan

3 Comentarii

  1. Mihai

    Din pacate, asa cum observ din poze, stadionul din Bailesti este intr-o stare de degradare destul de avansata. Demult, acest stadion era unul model, printre singurele din judet care, asa cum spune si dl. Gh. Gheorghişan, dispunea de o tabela electronica. Fac pe acesta cale apel catre domnul primar, si nu numai, pentru renovarea acestuia. Consider ca Bailestiul merita un stadion modern.

  2. Ovidiu-Bailesti(Tirgu-Neamt)

    Mi-ati rascolit toata copilaria si adolescenta si,fara sa vreti, m-ati facut sa plang!!!Cat de mult mi-as fi dorit sa fi fost acolo!Dar viata vrea altfel.O intalnire memorabila ,intre generatiile mai vechi sau mai noi,intre cei care au scris istorie si cei care doresc sa bata la portile afirmarii.De apreciat si ideea cu orasul vazut de sus,ne revedem locurile natale,iar in minte,clipele frumoase se succed cu o viteza ametitoare.Doresc sa salut pe acesta cale pe cei de la Zaibar.ro,dar si intreg personalul Casei de Cultura,loc de care ma leaga infinite amintiri,bine pastate intr-un colt al sufletului meu!!!De aici,de pe malurile Ozanei lui Creanga,urari de bine si sanatate tuturor prietenilor si cunoscutilor!Pe curand!!!

  3. johnny

    pacat ca l-ati uitat pe portarul florin oprea – campion al unei mari iubiri cu universitatea craiova in 1974, produs 100% al fotbalului bailestean, tatal sau gica oprea fiind totodata antrenor al si jucator al gloriei bailesti. dar deh, istoria se invata studiind.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.