Şi totuşi, în Băileşti, şahiştii fac performanţă

Ovidius Neacşu

Ovidius Neacşu

Printre evenimentele cultural-sportive desfăşurate în cadrul Zilelor Municipiului Băileşti se numără şi Turneul de şah organizat în data de 28.08.2012, la Casa de Cultură „Amza Pellea”.

La startul competiţiei s-au aliniat un numar de 18 şahişti, majoritatea acestora fiind legitimaţi la clubul C.S.M. Progresul Băileşti.

Deşi manifestarea era cuprinsă în program şi afişată cu multe zile înainte, competiţia noastră nu s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea publicului (fac referire, în special, la pasionaţii sportului minţii din oraşul nostru), turneul a fost o reuşită din punct de vedere sportiv, fiind caracterizat de ardoarea şi ambiţia competitorilor de-a se situa cât mai bine în clasamentul general.

Cele trei trofee puse în joc au fost adjudecate de către tinerii şahişti cu mai multă experienţă şi cunoştinţe teoretice, dobândite în urma a sute de ore petrecute în faţa tablei cu 64 de pătrate.

Astfel, locul al treilea, a fost ocupat de şahistul Alexandru Firtulescu (Liceul „Mihai Viteazul”), locul al doilea a fost adjudecat de sportivul Dănuţ Camen (Liceul „Mihai Viteazul”), iar campion a devenit, deacum, consacratul Ioan Ovidius Neacşu (Scoala generală nr. 5 – „Petre Ivanovici”), despre a carui prestaţie şi în alte valoroase turnee, voi reveni în cele ce urmează. S-au mai remarcat şahistii Alberto Iures, Rareş Sclipcea (Scoala generală nr. 5), Ştefan Căluşaru (Scoala generala nr. 3), Diana Mitu (Liceul „Mihai Viteazul”).

Ovidius Neacşu – liderul şahistilor băileşteni

Participând la trei turnee succesive în oraşele Buzău, Brăila şi Tulcea, talentatul Ovidius Neacşu a confirmat forma bună în care se află, reuşind, ca urmare a unei pregatiri temeinice, să obţina rezultate promiţătoare pentru viitorul lui de şahist – de ce nu – profesionist. Astfel, la Buzău, în compania a 34 de concurenţi, s-a clasat pe un onorabil loc 3 în clasamentul general, obţinând medalia de bronz.

Următorul turneu, cel de la Brăila, a reunit la start 30 de şahişti printre care maeştri FIDE maestri naţionali, jucatori de categoria întâi, reprezentantul nostru ocupând locul al patrulea la juniori. Turneul internaţional de la Tulcea a fost şi mai puternic având pe lista de participanţi 4 maeştri, 3 candidaţi de maestru şi 18 jucători de categoria întâi din România, Bulgaria, Serbia, Germania. Din nou un loc patru ocupat de catre Ovidius Neacşu. Sunt rezultate care îl onorează şi îl recomandă ca fiind cu certitudine o mare speranţă a şahului băileştean.

Antrenor,
Constantin Micu

Foto: Dan Firţulescu

3 Comentarii

  1. Florin Gheorghiu

    felicitari tinerilor sahisti bailesteni si la cat mai multe succese pe viitor!

  2. Florin Gheorghiu

    Ovidius Neacsu este un sahist cerebral,talentat si cu o mare pasiune pentru sportul mintii! Este un nume in sah, despre care cu siguranta vom mai auzi!

  3. PUIU CRETU

    Bravo mai , nepoate ! Uite asa se nasc marii campioni !! Succes ,OVIDICA si salutari lui Titica !! Te imbratisam din Bucuresti !1

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.