Încă o dată ştacheta sus!

Printre ultimele evenimente din lumea şahului în care au fost implicaţi şahiştii băileşteni, remarc turneul de la Reşiţa – Cupa Semenicului 2012, ediţia a treia şi Cupa Municipiului Craiova, desfasurată în cadrul Zilelor Municipiului Craiova.

Concursul de la Reşiţa a adunat la start 42 de jucatori de la mai multe cluburi din zona de sud – vest a ţării.

Echipa C.S.M. Progresul Băileşti a fost reprezentată de patru tineri jucători (sub 14 ani) – Neacşu Ioan Ovidius, Iureş Alberto, Căluşaru Ştefan, Bivolan Madalin – care au avut o evoluţie bună şi chiar foarte bună, trei dintre ei acumulând 3,5p. – 50% din punctaj, iar căpitanul echipei Neacşu Ovidius 5p, rezultat cu care a cucerit medalia de bronz în clasamentul general. Menţionez că acest tânăr jucător, obţine în serie, medalii şi locuri fruntaşe în toate competiţiile la care a participat în ultimul an.

Turneul de la Craiova s-a bucurat de o participare numeroasă, peste 50 de şahişti de la 6 la 18 ani. Sistemul open de desfăşurare a permis tuturor jucătorilor să lupte pentru locurile fruntaşe, premierea urmând a fi făcută în cadrul categoriilor de vârstă. Jucătorii noştri prestând un joc bun din punct de vedere teoretic, tactic şi strategic, au obţinut numai puţin decât 5 medalii.

La categoria de vârstă 12 ani Alberto Iureş a câştigat medalia de aur, la categoria 14 ani Neacşu Ovidius medalia de argint, la categoria 16 ani medalia de aur prin Pădureanu Bogdan şi în sfârşit la categoria 18 ani adjudecându-ne 2 medalii de bronz – Mitu Diana şi Petrescu Alexandru.

În calitatea mea de profesor al tinerilor şahişti băileşteni, nu pot să nu remarc rezultatele constant bune realizate de aceştia şi să mulţumesc directorului clubului C.S.M. Progresul Băileşti, profesor Florin Duinea, pentru sprijinul constant acordat. Felicitări tuturor practicanţilor sportului minţii şi noi succese în continuare.

Constantin Micu

1 comentariu

  1. un pasionat al sahului

    felicitari tinerilor sahisti bailesteni si profesorului acestora!

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.