La graniţa dintre realitate şi visare

Faptul că la Casa de Cultură “Amza Pellea” se organizează activităţi de ţinută şi de mare încărcătură emoţională din care participanţii au numai de câştigat, pe care le păstrează mult timp nu numai în memorie, ci şi în suflet este deja o axiomă, iar întâlnirea de suflet din ziua de 15 ianuarie este o mărturie a celor afirmate. Aşa cum menţiona amfitrionul, directorul Casei de Cultură Marcel Boţa, comemorarea marelui poet naţional şi universal Mihai Eminescu de la a cărui naştere, deşi au trecut mulţi ani, cel care a dat românilor Luceafărul este prezent în conştinţa oamenilor de bine, iar denigratorii îi augmentează genialitatea, nereuşind să-i poată “întuneca” luminoasa-i imagine, se va îmbina fericit cu un alt important eveniment în viaţa culturală a municipiului, generat de lansarea cărţii Amintirile unui dascăl a valorosului profesor Marian Pirnea.

Gazda primitoare şi activă şi-a exprimat bucuria că activitatea a fost onorată de prezenţa unor oaspeţi de calibru – d-l deputat Ştefan Stoica, d-l prof. univ. dr. Nicolae Giugea şi d-l Costel Pistriţu, primarul municipiului, precizând că toţi participă nu în calitatea oficială, ci ca oameni iubitori de frumos, care respectă valorile autentice.

Edilul-şef a dat glas regretului că nu se beneficiază de cele mai bune condiţii, sala fiind destul de rece, deoarece, deşi se câştigă proiecte, cum este şi cel de reabilitare termică a instituţiei de cultură, din motive care nu depind de autoritatea locală “nu reuşim să le finalizăm” şi şi-a exprimat convingerea că activitatea în sine “va încălzi atmosfera” A mărturisit că este bucuros că mulţi oameni de valoare au plecat de acasă, dar au rămas cu sufletul alături de locurile natale şi de semenii lor, alţii au rămas şi fac cinste municipiului, transmit un mesaj pozitiv generaţiei tinere, căreia i-a adresat îndemnul de a prelua şi duce mai departe moştenirea lăsată de aceşti iluştri înaintaşi. “Sunt sigur că pe parcurs ni se va deschide sufletul şi nu vom mai simţi frigul sau nu-l vom băga în seamă” a spus edilul-şef în încheierea alocuţiunii sale.

D-l Marcel Boţa a predat ştafeta distinsului prof. Valentin Turcu care, în stilul său inconfundabil, a captat atenţia selectului auditoriu prin tot ce a spus şi, mai ales, prin felul cum a spus, afirmând de la început că “15 ianuarie este o zi sfântă în calendarul literaturii române”, marcând atât ziua naşterii unui geniu cât şi Ziua Naţională a Culturii. Dat fiind că despre divinul poet se poate vorbi şi s-a vorbit numai în termeni elogioşi cu prilejul manifestărilor organizate în anii din urmă, când s-a spus aproape totul, în drum spre Casa de Cultură i-a venit ideea (extrem de fericită, zicem noi) de a face referiri măcar succinte la o creaţie ţinută peste o jumătate de veac în afara ediţiilor operei eminesciene publicate. Este vorba despre poezia Doina. Cum a apărut ea? Se ştie că Eminescu a iubit atât de mult creaţia literară orală, încât a scris multe poezii în metru popular în care, însă, a ilustrat idei profunde, înalte ca şi cele care apar în poezia erotică, filozofică sau pe alte teme. Această adevărată bijuterie face din Eminescu un poet naţionalist, dar nu extremist şi în niciun caz şovin. Multe generaţii n-au ştiut de această poezie în care sintagma “vin muscalii de-a călare” simbolizează oamenii de peste Nistru. Tristeţea, amărăciunea apar pregnant în versurile: “ De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a.” În poezie apar trimiteri toponimice din ţinutul românesc stăpânit de alţii. Cum rezultă şi din versurile citate, poezia este un cântec de jale care se încheie cu un blestem, iar valoarea aparte i-o dau muzicalitatea şi folosirea unor cuvinte cu iz arhaic. Această adevărată perlă a apărut în ediţii de după 1990.

După ce a recitat poezia, cu efecte deosebite pentru auditoriu, cu umoru-i caracteristic distinsul profesor a spus: “Sper ca memoria să nu-mi fi jucat feste şi să mă fac de râs în faţa tuturor, dar, mai cu seamă, a elevilor din sală.”

Referindu-se la cartea Amintirile unui dascăl şi-a exprimat bucuria că şi Gazeta de Băileşti cu mijloacele sale modeste a contribuit la popularizarea ei, pentru că înainte de fi adunate între coperte, multe amintiri au fost publicate în Gazetă, au fost gustate de cititori, stârnind un mare interes concretizat în întrebările dacă se va continua publicarea acestora. Cartea are meritul de a rememora figuri emblematice din Băileşti, amintirile stârnind un râs autentic, dar un râs de multe ori amar şi aducând în prezent “figuri” ale oraşului. Relatând fapte cu personaje autentice, aceste tablete sau momente, oricum le-am numi, îl captivează pe cititor şi îi provoacă anumite reacţii. Intenţia autorului n-a fost “să lovească” în cineva, ci doar de a imortaliza pe unii care nu mai sunt demult sau se află la sfârşitul senectuţii, oameni care vrând-nevrând îşi vor da întâlnire cu “doamna cu coasa”. Şi-a exprimat convingterea că această carte va fi bine primită pentru savoarea şi pentru caracterul ei fascinant. În final, a făcut apel spre liceeni “s-o parcurgă” şi i-a asigurat cu mâna pe inimă nu le va părea rău.

D-l Ştefan Stoica şi-a exprimat bucuria că a fost invitat la această manifestare de ţinută, că se simte onorat să participe la un moment Eminescu şi la unul de satisfacţie pentru d-l prof. Marian Pirnea pe care l-a felicitat ca şi pe colaboratori apropiaţi. Dat fiind că tineretul foloseşte mult internetul, a sugerat ca această carte să fie mediatizată prin acest mijloc modern, spre a fi citită de mai multe persoane, a transmis felicitări şi d-lui primar, dând glas satisfacţiei că împreună au putut să-i fie aproape merituosului autor.

Dând frâu liber bucuriei că a avut privilegiul de a fi invitat, d-l prof. univ. dr. Nicolae Giugea a mărturisit că în curând va lansa o carte de specialitate şi că ar fi mândru dacă ar beneficia de un asemenea auditoriu şi printre invitaţi va fi şi d-l Pirnea. Şi-a exprimat regretul că, din păcate, se citeşte din ce în ce mai puţin şi a relatat o situaţie hazlie dintr-o carte de amintiri a unui profesor universitar. Întrebând pe unul ce carte a citit ultima dată, acesta i-a răspuns: “D-le profesor, în ultima vreme n-am citit nicio carte.” În cărţi de felul celei lansate apar amintiri deosebite. Regretabil este că sunt oameni care n-au amintiri. “Ce frumoase amintiri are d-l Pirnea şi cu câtă măestrie le-a inserat în cartea sa. Vă mulţumim, d-le profesor şi felitări!”

D-l prof. Marian Pirnea a mulţumit celor care au acceptat invitaţia de a participa la acest moment deosebit din viaţa sa, în special celor care l-au sprijinit, prof. V. Turcu, d-lui primar şi d-lui deputat Ştefan Stoica, directorului Marcel Boţa, d-lui Dan Firţulescu şi mai tinerilor sprijinitori Carmen Radu, Lucica Csepregy, Alecu Firţulescu şi Cristian Popa. Cu modestie, a apreciat că această carte n-are valoare literară, virtuţi artistice, dar nici valoare documentară sau personaje, ci numai persoane. Este o carte de amintiri ale cărei “piese”, aşezate într-o anumită ordine, redau o imagine a Băileştiului, una subiectivă; ironizează fără răutate anumite aspecte, realizând o imagine veridică, chiar autentică a oraşului. Apar aspecte din viaţa şcolii băileştene, cu toate preocupările ei de-a lungul timpului, apoi instituţii, întreprinderi, spitalul, parcul, gara, stadionul etc. Sunt prezentate o serie de evenimente importante: naţionalizarea, colectivizarea, revoluţia de la 1989. Chiar dacă prezentarea pare hazlie, dă glas punctului său de vedere ca participant la cele mai multe dintre aspectele înfăţişate. Persoanele, întâmplător sau nu, apar în diferite ipostaze care pot face din ele adevărate personaje. Multe dintre acestea îi sunt foarte dragi, figuri pitorerşti, cu un mare simţ al umorului, în capul listei plasându-l pşe prof. Cilă Urziceanu, “o capodoperă de umor”, alături de care cartea este “populată” de cizmari, frizeri, cârciumari etc. Parafrazându-l pe celebrul scriitor francez Gustave Flaubert, care spunea: “Madame Bovary c’est moi” şi precizând că păstrează proporţiile, autorul a apreciat că Amintirile unui dascăl sunt eu, dar că pot fi “ale dumneavopastră ale tuturor.” Autorul a mărturisit cu sinceritate că această carte este numai o infimă parte din datoria profundă faţă de locuitorii Băileştiului, “de cei care au fost, sunt şi vor mai veni după noi”. D-l M. Pirnea şi-a exprimat părerea că, deşi n-are virtuţi literare deosebite, cartea poate fi citită şi reţinută, sperând ca ea să aibă o călătorie cât mai lungă în spaţiu şi în timp. Inerenta nostalgie pentru acele vremuri nu înseamnă altceva decât respectul faţă de tinereţea generaţiei noastre care s-a risipit adesea în cauze străine de aspiraţiile avute. – un mesaj şi o profesiune de credinţă mişcătoare. La inima tuturor vor mege desigur şi cele două dedicaţii de-a dreptul emoţionante: Băileştenilor, dintotdeauna şi de pretutindeni şi Unicului meu nepot, Marius-Cezar Micu, neţărmurita mea dragoste.

În final, autorul a oferit cărţi şi a dat autografe tuturor celor prezenţi.

Ce-am mai putea spune? Că am fost martorii unei activităţi de înălţare şi primenire sufletească, una care ne-a transportat în lumea reveriei din care cu greu ne-am putut reveni iar pentru această stare de cuceritoare emoţionalitate greu găsim cuvinte de preţuire a organizatorilor şi a “eroilor” acestui soi de manifestări cu care ne-au obişnuit şi ne răsfaţă. Sincere şi meritate felicitări tuturor!

Gh. Gheorghişan

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.