Sărbătoarea celor 40 de Mucenici, la Băileşti – Video

Puţine sunt locurile în care obiceiul se mai păstrează şi la fel de puţine femeile care păstrează tradiţia facerii mucenicilor ca în vremea dacilor. În casa Opriţei Ciochia din Băileşti nu se găsesc cărţi de bucate. Secretul bradoşilor pregătiţi cu suflet şi pricepere s-a transmis din generaţie în generaţie. În seara de 8 Martie, femeia şi-a suflecat mânecile şi s-a pus pe treabă. Bradoşii sunt preparaţi prin două tehnici: coacere sau fierbere. În trecut, aluatul era frământat cu miere şi miez de nucă înainte de a se coace în cuptor sau pe plită. Astăzi, mucenicii se fac din aluat simplu de pâine sau de cozonac.

„Îi prefrămânţi şi îi faci cu ţeava de jur împrejur. I-ai scos din ţest, îi mânjeşti cu zahăr”, explică Opriţa Ciochia.

Când mirosul cald de pâine coaptă învăluie casa, bradoşii sunt gata.

A doua zi, femeile care fac bradoşi, merg cu ei la biserică, unde îi împart celorlalţi credincioşi.

„Aşa am căpătat această tradiţie cu ei şi nu pot să mă despart, cât se mai poate pe acest pământ, împreună şi cu alte vecine ale mele, colaborăm mai multe persoane, mai multe familii”, spune o femeie.

„Colăceii, în forma unor oameni, care amintesc de sacrificiul celor 40 de mucenici din Sevastia şi după sfânta Liturghie şi după rugăciunea de binecuvântare sunt împărţiti tuturor celor care participă”, a spus Ciprian Catană, preot paroh.

Tradiţia mai spune că de sărbătoarea celor 40 de mucenici, bărbaţii ar trebui să bea 40 de pahare cu vin, pentru a fi sănătoşi tot anul.

Mai jos găsiţi un fragment din emisunea „Turist acasă”, difuzată în data de 11 martie 2014 de postul Digi24 Craiova.

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

Sursa: Digi 24 Craiova

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.