Băileştiul a petrecut sâmbătă cu muzică, mici şi bere, în cea de-a doua zi a Festivalului „Acasă la Nea Mărin“. Dincolo de temperaturile caniculare şi vizita prezidenţială, băileştenii s-au distrat cum ştiu ei mai bine – olteneşte.
Ultimul sfârşit de săptămână din august, orele amiezii. Soarele încinge gardurile, asfaltul, praful, băncile, copacii de pe străzile şi din parcul Băileştiului. Aerul se aşază greu şi fierbinte pe umerii puţinilor trecători plecaţi în hoinăreală. Oraşul lui Nea Mărin pare pustiu, leşinat în caniculă şi plictiseală. Şi totuşi, în câteva puncte importante ale urbei, vânzoleala a câştigat lupta strânsă cu gradele ucigătoare: în faţa primăriei, la Casa memorială a lui Amza Pellea şi în centrul Băileştiului. În primele două locaţii, vizita preşedintelui Băsescu a strâns ciopor popor extaziat, politicieni încrâncenaţi şi jurnalişti alergători după evenimente.
Bere, mititei şi caniculă
E abia amiază, distracţia acum începe. Câteva sute de metri de-a lungul parcului central, zeci de corturi de pânză cu sute de bănci îşi aşteaptă muşteriii, împânzind strada umbrită de copaci. Oferta e modestă, de criză: nici târg al meşterilor olari, nici tarabe cu chinezării, nici chioşcuri cu delicatese alese. Nici măcar zaibărul lui Nea Mărin nu gâdilă limbile încălzite decât la mesele cu vipuri. Rumen în obraz şi cu chef de petrecere, aşa cum îi stă bine olteanului, poporul – puţin numeros încă, din cauza caniculei – se mulţumeşte cu ce cunoaşte el mai bine: berea rece de dozator, punga cu seminţe de floarea-soarelui, mititelul perpelit pe grătar şi, ici-acolo, câte un cotoi gras de pui învârtit la rotisor.
„Păi, ce-i place mai mult românului?! Micul şi berea! Ele sunt sufletul petrecerii“, înghite cu poftă bucata de carne tocată înmuiată în muştar Dumitru Ion, udând îmbucătura cu un gât de licoare blondă. De alături, prietenii ridică îmbujoraţi paharele, în asentimentul lui.
Nici copiii nu au fost uitaţi, dar tot cu economie. Două atracţii mari şi late cheamă sub corturi puştimea din toate colţurile oraşului: vata pe băţ şi desenele sclipitoare aplicate de profesionişti pe feţişoarele lor bucălate. Cuibăriţi cuminţi în braţele mamelor sau avântându-se singuri spre trusa de machiaj, picii se lasă în voia artiştilor, transformându-se într-o clipă în fluturi, păsări multicolore sau clovni caraghioşi.
„Să ne amintim de Nea Mărin!“
Cheful e abia la început, aşa încât muzica străbate uşor distanţa neînţesată de oameni, făcând să alunece mai cu spor pe gâtlejuri mititelul şi berea. Dincolo de corturi şi bănci, câteva sute de oameni au ales să amâne pe mai târziu potolirea foamei. Cu ochii ţintă la scena împodobită cu portretul eroului lor – Amza Pellea în chip de Nea Mărin – băileştenii joacă în picioare asfaltul încins. Cântă Maria Dragomiroiu. Îndemnul interpretei nu se lasă multă vreme aşteptat: oltenii se prind în horă, frământând praful şi sudoarea în ritmul cântecului popular. Pe margine, spectatorii privesc cu jind la dansatori.
„E frumos, mamă, e foarte frumos“, surâde cărunt Ecaterina Ţalea, stând cuminte pe trotuarul din dreapta scenei. „Eu sunt născută, crescută şi măritată în Băileşti şi de câţiva ani sărbătoarea asta a oraşului e cea mai frumoasă de aci. Acu’ venii şi eu, stau să ascult muzica şi pe urmă mă duc acasă… Nu mă duc la mici, că nu luai bani la mine. Da’ auzii că vine şi domnu’ Băsescu. Mai stau pe-aici, că poate-l văd“.
Poate nu cu aceeaşi curiozitate, dar în mod sigur prinşi de febra petrecerii, Gheorghiţă Bîzoi şi Elena Maglei îşi rotesc privirile uşor tulburi peste scena şi dansatorii înfierbântaţi. Iar ceva mai departe, un grup de pensionari îmbrăcaţi în cămăşile bune studiază sobri adunarea.
„L-am cunoscut pe Amza pe la şapte ani – el era mai mic decât mine cu un an. Ne întâlneam la vie, că eram vecini… Mai târziu, când venea pe acasă, era mereu pus pe poante şi îi plăcea să stea de vorbă cu noi, toţi. E o cinste pentru noi că organizăm festivalul acesta în amintirea lui“, spune Ion Ispas. De alături, Venus Cocoloiu confirmă:
„E singura sărbătoare care ne-a mai rămas nouă, băileştenilor: să ne amintim de Nea Mărin. În rest, căldură, necazuri, criză. Dar în zilele astea de festival uităm de toate problemele, venim să ne vedem unii cu alţii. Iar băileşteanul nostru nu e pus pe arţag: vine să se simtă bine“.
A venit Băsescu. Şi a plecat
Petrecerea continuă. Dansatorii s-au încins, la fel şi grătarele cu mititei de sub corturi. Deodată, rumoare. Pentru câteva minute, cântăreaţa de pe scenă rămâne în umbră, iar atenţia se mută la grupul proaspăt sosit: preşedintele Băsescu, însoţit de prima doamnă şi urmat de armata de SPP-işti şi jurnalişti, face o scurtă oprire în mijlocul mulţimii. Împarte zâmbete şi strângeri de mână, face o scurtă declaraţie – cum se cade în astfel de ocazii – şi pleacă. Băileştenii rămân să continue sărbătoarea. Câţiva dintre ei comentează evenimentul, alţii dosesc bine autograful prezidenţial. Cei mai mulţi însă îşi văd de petrecere. În mijlocul caniculei şi al traiului de criză, chiar şi vizita unui preşedinte păleşte în faţa muzicii populare, a micilor şi a berii.
Sursa: Gazeta de Sud, Luni, 31 August 2009