Preşedintele Traian Băsescu a gustat zaibărul, acasă la nea Mărin

Şeful statului român a sosit în Băileşti în jurul orei 16.30. Prima oprire a făcut-o la primărie, unde a fost primit cu pâine şi sare şi a stat de vorbă cu edilii localităţilor din jur despre criză, apoi a poposit în casa marelui Amza Pellea.

Preşedintele Traian Băsescu a gustat zaibărul de Bailesti

Preşedintele Traian Băsescu a gustat zaibărul de Bailesti

Preşedintele României a intrat în vorbă, la o cană cu zaibăr, cu mamaie Tanţa, vecina marelui Amza.
După ce i-a asigurat pe edili că „din criză nu ieşim noi înaintea altora“ şi le-a recomandat să calculeze bine care le sunt veniturile şi apoi să se gândească la cheltuieli, preşedintele Băsescu, însoţit de soţia sa Maria, a mers la Casa memorială Amza Pellea, unde se pregătise masă mare şi o întâmpinare cu pâine, sare şi vestitul zaibăr, pus în sticlă ş-astupat cu „dop de cocean de boabe, aşa cum îi plăcea lui Amzulică“, îşi aminteşte mamaie Tanţa a lu’ Dumitru Zdrăncănici, vecina familiei Pellea.

Şeful statului român a primit de la primarul Băileştiului cheia oraşului şi un tablou, cu o imagine dragă marelui actor.

Din sectorul Colăneştilor, preşedintele României a mers la Târgul meşterilor populari din centrul Băileştiului.

Sursa: Ziarul Adevarul, 29 aug 2009

Cateva imagini de la aceasta vizita le puteti vizualiza aici

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.