Recolta e una bogată, chiar dacă nu reuşeşte să o bată pe cea de acum trei ani, iar poamele dulci ca-n vremurile bune. De treci prin Băileşti acum în plină toamnă, te trage aţa spre butoaiele cu cel mai iubit dintre vinurile olteneşti.
Devenit vestit graţie marelui Amza Pellea, zaibărul încă face parte din viaţa majorităţii locuitorilor oraşului. Plimbându-ne pe Drumul Colăneştilor, cum mai este ştiută strada pe care se află Casa memorială cu numele îndrăgitului actor, l-am zărit pe Lazăr Chirea. Este bătrânul care îţi deschide cu bucurie uşa muzeului şi un mare fan al zaibărului. Ne-a poftit în bătătura sa, unde îşi făcea de lucru la butoaiele pline cu vin. „E timpul din an în care mă simt foarte bine. Las apa de-o parte şi o înlocuiesc cu şpriţul şi n-am nimic tot anul“, spune bătrânul, cu poftă de viaţă şi putere de muncă, pe care le pune şi pe seama zaibărului.
Zaibărul, deşi hibrid, cere atenţie
Nea Lazăr nu stă cu mâinile în sân. Ştie că o recoltă bună se face cu voia Domnului, dar şi cu munca omului. Aşa că îşi prăşeşte singur via, doar la prima sapă îl ajută băiatul său şi o stropeşte şi de cinci ori pe an ca să o ţină departe de boli ca păianjenul sau înfăinarea. „Am o unealtă specială cu care sap via şi nu mi-e greu deloc. Am avut recoltă bună anul astă. Săptămâna viitoare îl trag din comină. Până atunci îl mai gust să-i simt aroma, verific dacă e îndeajuns de dulce. Nu-l lass ă se acrească, el îmi dă putere“, mărturiseşte băileşteanul.
Sursa: Ziarul Adevarul