Băileştenii şi-au descoperit rădăcini în aviaţia României – Avioanele merg cu zaibăr de Băileşti

Zaibar 26/04/2010 4 Comentarii

Băileştenii au asistat, sâmbătă, la un miting aviatic spectaculos care i-a lăsat, la propriu, cu gurile căscate. Demonstraţia, de la care nu a lipsit nici unul dintre aparatele de zbor – paraşute, planoare, avioane slim, chiar şi romanticul balon cu aer cald – a marcat împlinirea a 112 ani de la naşterea băileşteanului Petre Ivanovici, un pilot de elită al perioadei interbelice. Primarul oraşului, Costel Pistriţu, le-a promis localnicilor că mitingul aviatic se va desfăşura în fiecare an, pe aceeaşi dată, dar nu pe pista din iarbă de acum, ci pe un aerodrom omologat.

Mulţime de gură-cască la balonul Chiriţei ar fi spus Caragiale şi nu ar fi greşit prea mult. Aşa a fost, sâmbătă toată ziua, pe malul lacului Cilieni, de lângă Băileşti, localitatea unui alt maestru al comediei, inegalabilul Amza Pellea. Părinţi, bunici, pitici, într-un cuvânt curioşi de toate vârstele veniseră, care cu maşinile, care cu căruţele cu caii – pe care îi scoseseră, cu această ocazie, şi la o porţie de iarbă verde – să se hlizească la motoarele despre care le spusese primarul şi care stăteau acum aliniate în poziţie de zbor. „Nu aveţi voie să intraţi în perimetrul acesta. Mergeţi mai în spate”, îi împungeau în umăr gardienii, îndreptându-i mai spre balta care altădată era centrul atracţiei, dar care acum nu mai prezenta nici un interes.

Aterizând în iarbă

Cei mai mulţi erau la primul contact cu o pistă aviatică, drept pentru care o priveau cu o mare curiozitate. Terenurile de lucru ale Aviaţiei Utilitare de la Cilieni nu sunt altceva decât iarbă curăţită de buruieni şi împrejmuită ici şi colo cu gard metalic. Spectaculoase erau însă avioanele, care, văzute de la sol, păreau impozante. Localnicii se şi aglomeraseră în faţa lor şi declanşaseră blitzurile aduse pentru această ocazie. Dar cum cei care posedau o astfel de tehnică erau puţini, majoritatea făcea ochii mari, privea lung în zare şi se străduia să stocheze cât mai multe imagini pe retină. De pe margine, un prezentator tenace, înarmat cu un microfon, făcea eforturi să-i iniţieze în tainele aviaţiei.

Salutul piloţilor

„Apollo Fox este un avion ultra-uşor, are 450 de kilograme şi prezintă avantajul că foloseşte în exploatare resurse consumabile la preţuri acceptabile. Practic, foloseşte benzină auto, 14-20 litri pe ora de zbor, şi poate atinge o viteză de croazieră medie, de 140 km/oră”, se aude în boxele mari şi puternice de acoperă zgomotul motorului. Nu e cel mai mare aparat, dar Apollo Fox-ul – care se pregăteşte acum să se ridice de la sol – face un zgomot teribil, zburleşte iarba mărunţită de pe pistă. În câteva minute, e deja înălţat cât un stat de om, trece prin faţa audienţei, o lasă cu piepturile lipite de gardurile de protecţie şi apoi execută ceea ce, în limbajul aviatic, se traduce „salutul piloţilor”.

AN-2, bătrânul uriaş

E rândul uriaşului: AN-2-ul, masiv, se bucură de o primire călduroasă din partea publicului. Prezentatorul anunţă că modelul – care tocmai îşi face intrarea pe pistă rupând rândul de start – se află în serviciul Aeroclubului Craiova de 45 de ani, fără să fi implicat echipajul în vreun incident. „De-a lungul acestui timp, ca şi acum, avionul a fost folosit în lucrări agricole şi paraşutism”, spune despre el crainicul. Acum e manevrat de un pilot care are în CV-ul profesional trecute peste 1.000 de ore de zbor. Datorită longevităţii, şi aparatul este alintat „bătrânul”, un nume demn de desfăşurarea aripilor cu care domină pista. În pântecele lui încap 12 paraşutişti – detaliază comentatorul –, care şi urcă temerari, petrecuţi de privirile mulţimii.

Şi paraşutele iubesc

„Vizionaţi acum un salt suprapus cu paraşutele. Deşi sunt mici, ele se pilotează la fel ca o aeronavă, au un grad mare de siguranţă şi permit aterizarea de la o înălţime de 1.000 de metri la un punct fix, cu diametrul de numai 3 cm”, se aud detaliile de pe margine. Două paraşute albastre plutesc lin, una îmbrăţişând-o pe cealaltă şi amândouă ajutându-i pe piloţi să coboare. Şi aici intervine o acrobaţie, ultimul ţinându-l pe primul de picioare. Deşi vin de foarte sus, paraşutiştii se îndreaptă cu o precizie fermă spre o bucată de pânză albă, punctul fix pe care-l privesc tot fix şi câteva sute de perechi de ochi care se întreabă: ratează aterizarea ori ba?

Piloţii zboară cu picioarele în sus

Lupingurile avioanelor Ikarus primesc aplauze. Aparatele ţâşnesc spre adâncul cerului în mare viteză, de unde plonjează în picaj ţintind creştetele publicului. Care le urmăreşte cu priviri pierdute. Şi nu e doar atât, piloţii sunt pregătiţi să arate tot ce pot: răsucesc avioanele făcându-le să-şi arate spinările, ceea ce înseamnă că tot echipajul zboară o secundă cu picioarele în sus. Parada e completată de piruetele unui planor care vine în raza vizuală, despincând aerul. Mulţimea ar trebui să fie electrizată, întrucât acest număr acrobatic se sfârşeşte cu un desen perfect, de inele de fum, proiect din aripile aparatului. Pentru necunoscătorii într-ale aviaţiei, surpriza vine la final: acest aparat zboară fără motor!

Uriaşul care a stat numai umflat

Mascota zilei a stat spânzurată tot timpul pe malul lacului. Cu aerul său vetust, amintind de romantismul aviaţiei, balonul gigant a reuşit să-i cucerească, dar să-i şi intrige pe spectatori. Oamenii au aşteptat toată ziua să-l vadă ridicat, au asistat la strădaniile piloţilor care şi-au petrecut câteva ore să-l îndese cu aer cald, injectat cu ajutorul unei foale, l-au văzut chiar clătinându-se. Dar niciodată înălţându-se. „Este un balon cu aer cald, produs prin arderea de metan, care nu va zbura, îl folosim pentru reclamă”, le-a spulberat speranţele prezentatorul. Pântecele său generos, colorat în albastru-senin, le-a servit atunci ca decor pentru pozele de familie.

Aduşi pe pământ cu mititei şi bere…

Şi pentru că trebuia să-i aducă cu picioarele pe pământ, organizatorii le-au oferit celor prezenţi şi o petrecere câmpenească, get-beget oltenească. Spectatorii au avut parte de un concert folcloric, oferit de ansambluri de copii, dar şi de interpreţi profesionişti, precum şi de gustarea care se potriveşte de minune la iarbă verde: mititei şi bere. Fără a sta prea mult pe gânduri, comercianţii şi-au înghesuit grătarele şi aici, au încins cărbunii şi au servit clienţii. Cum nici acestora nu le dădea ghes să se grăbească spre casă, fiind o zi de sâmbătă, cu vreme destul de frumoasă, petrecerea a continuat până pe înserat.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu: „Sperăm ca băileştenii să se bucure de ceea ce se întâmplă astăzi (n.r. – sâmbătă) şi, cu această ocazie, să facem o demonstraţie cu cei de la Aeroclubul României. Avem câteva avioane care au început să facă deja demonstraţii, paraşutişti, vor veni şi avioane de acrobaţie care nu au putut ateriza pentru că terenul nu este amenajat pentru astfel de avioane. Noi sperăm să impresioneze pe toată lumea”.

Primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu: „Acest aerodrom a existat, noi am avut un mare pilot al României, cu care ne mândrim ca şi cu Amza Pellea, pe Petre Ivanovici, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 112 ani. Pentru acest eveniment am pregătit demonstraţia şi vom cultiva mai departe abilităţile băileştenilor, în sensul bun al aviaţiei. Ne dorim ca în viitorul foarte apropiat să omologăm pista, să o facem aerodrom. Iar balta, pe care am concesionat-o, să o facem o zonă turistică”.

Băileşteanul Petre Ivanovici a fost pilot şi instructor de mare clasă, component al celebrei escadrile acrobatice „Dracii roşii”, alături de Mihail Pantazi şi Max Manolescu. El a participat la primul miting aviatic din România, la 1 octombrie 1924, de la Tecuci, alături de cunoscuţii piloţi interbelici Gogu Ştefănescu, Max Manolescu, Gheorghe Jienescu şi Eugeniu Pârvulescu. A zburat timp de 14 ani pe toate tipurile de avioane militare şi civile din ţara noastră şi a format ca piloţi peste 300 de elevi. A murit în 1936, într-un accident aviatic, în timp ce încerca să traverseze Carpaţii.

Sursa: Cuvantul Libertatii, luni 26 aprilie 2010