Nume de familie din Bailesti (VIII)

Zaibar 15/12/2010 4 Comentarii

Numele de familie pot constitui o sursă de informaţie asupra trecutului mai îndepărtat al unei localităţi. Am în vedere nume de familie care provin de la nume de meserii. Numele de familie la noi s-au oficializat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1895), dar ele, provenind din supranume, exprimă o realitate mult mai îndelungată. Prezenţa unui număr cât mai mare de meserii, de la care au provenit nume de familie, reprezintă o cale de apreciere a potenţialului economic al unei localităţi din acea vreme.

Băileştiul s-a întemeiat ca localitate cu mult înainte de atestarea documentară din 1536, a[a cum rezultă dintr-un document redactat în limba slavonă. Dezvoltarea continuă a localităţii a avut ca urmare dobândirea statutului de centru de plasă (1894), de comună urbană (1926), de centru de raion (1956). În 2001, Băileştiul a devenit municipiu.

Din punct de vedere demografic, se reţine că populaţiei româneşti i s-a alăturat în prima jumătate a secolului al XIX-lea refugiaţi bulgari, cunoscuţi şi sub numele de ”sârbi”. Ca urmare, la 1835 sunt înregistrate mahalalele (considerate sate distincte) Băileşti-Români şi Băileşti-Sârbi. Reţinem că la 1936 populaţia Băileştiului număra aproape 14000 de locuitori, iar în localitate funcţionau numeroase instituţii publice. După al doilea război mondial, Băileştiul s-a dezvoltat atât economic, cât şi socio-cultural, având ca urmare atragerea multor persoane din comunele apropiate, care s-au stabilit definitiv în localitate.

Sub aspect etnografic, epoca anterioară celei moderne se caracterizează prin practicarea locală a unor activităţi de interes personal sau colectiv. Casa, curtea şi ţarina au constituit, din cele mai vechi timpuri, spaţiul de activitate a ţăranului român. Ei s-au servit de unelte în îndeletnicirile lor, iar cei mai pricepuţi au devenit meseriaşii de care orice colectivitate avea nevoie. Printre cele mai vechi meserii practicate la noi pot fi numite cele de cizmar, cojocar, croitor, dulgher, fierar, măcelar, morar, olar, pescar, pietrar, rotar, zidar etc.

Specializarea cuiva în practicarea unei meserii a avut drept consecinţă asocierea persoanei cu meseria însăşi în aşa măsură, încât, cel mai adesea, numele meseriei a devenit un supranume al persoanei respective. Onomastica românească s-a îmbogăţit considerabil prin trecerea numelui comun (în cazul nostru numele de meserie) în clasa numelor proprii. Deoarece majoritatea meseriilor s-au practicat pe întreg teritoriul ţării, despre supranumele rezultate de la aceste apelative şi devenite nume de familie nu putem spune că ele formează vetre antroponimice, adică zone cu concentraţie mare a unui astfel de nume. Semnificativ este şi faptul că numele de familie provenite de la nume de meserii au o frecvenţă foarte mare. Astfel, în 1994 se înregiastrau următoarele frecvenţe la nivelul ţării: Cojocaru – 42270 de persoane, Croitoru – 19784, Dogaru – 13259, Moraru – 26903, Olaru – 24686, Rotaru – 31272 etc.

În Catagrafia de la 1831, existau ca supranume la Băileşti, provenite de la nume de meserii: Boiangiu, Cărbunaru, Cârligeru (persoană care confecţiona cârlige), Cojocaru, Croitoru, Dulgheru, Jugănaru, Rotaru, Spătaru. Alte nume reprezintă ocupaţii, funcţii precum: Bivolaru (păstor al unei cirezi de bivoli. E posibil ca la acea dată să fi existat interes pentru creşterea bivolilor), Căluşaru (persoană care organiza jocul numit căluş), Ciobanu, Cârciumaru, Covaci (fierar provenit din Transilvania), Lăutaru, Pândaru, Purcaru, Văcaru, Vătafu, Vătăşelu, Viţelaru, Vânătoru etc. Un nume de familie actual, Tunaru, apare prezent în 1884, numind un locuitor din Băileşti. Numele trebuie explicat ca atribuit unui soldat din timpul Războiului pentru Independenţă din 1877. La fel se explică şi numele de familie Catană. Toate aceste nume dau imaginea preocupărilor importante ale ţăranilor din Băileşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Devenind nume de familie oficiale, aceste antroponime s-au transmis de la o generaţie la alta până în zilele noastre.

Prof.univ.dr. Teodor Oancă