Aniversare 60 ani de la nasterea poetului bailestean Patrel Berceanu

Zaibar 21/04/2011 3 Comentarii

Patrel Berceanu, pe numele sau adevarat Petre Berceanu, fiul lui Nicolae si al Mariei, muncitori, s-a nascut la 19 aprilie 1951, in Bailesti-Dolj, oras de campie, pol al celor mai ridicate temperaturi, din care avea sa faca un pol a arderilor sale sufletesti.

Dupa absolvirea Liceului Teoretic Bailesti (1971), urmeaza cursurile Scolii Tehnice de Telecomunicatii Bucuresti (incheiate in 1974). Se inscrie la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica (sectia Teatrologie Filmologie), luandu-si licenta in 1980. In perioada studentiei, Patrel frecventeaza Cenaclul Amfiteatru. Dupa absolvire, participa la sedintele Cenaclului Ramuri.

Debuteaza publicistic in Preludiu (suplimentul literar si artistic al Scanteii tineretului, nr. 31/1969), cu poezie. Un an mai tarziu, debuteaza editorial cu volumul de poezie Sentimentul baricadei (Ed. Scrisul, Romanesc, 1976) Colaboreaza la revistele Romania literara, Ramuri, Luceafarul, Amfiteatru, Viata studenteasca, Teatru, Vatra, Familia, Suplimentul literar-artistic al Scanteii tineretului, Viata Romaneasca, Tribuna etc. In strainatate este prezent in revistele Belvedere (Franta, 1995) si Wiener Festwochen (Austria, 1993).

Dupa debut, publica volumele de poezie Poeme in marime naturala (Ed. Scrisul Romanesc, 1983), Intamplarea cea mare (Ed. Eminescu, 1984), Lacrimi civile (Ed. Scrisul Romanesc, 1991), Planeta de poet, antologie (Ed. MJM, Craiova, 2003), precum si monografiile teatrale Titus Andronicus (Ec. Aius, 1997) si Ubu Rex cu scene din Macheth (Ed. Aius, 2000).

Impreuna eu Doina Pologea, sotia sa, semneaza volumul Noi povestiri dupa plesele lui Shakespeare (Ed. Dionysos, 1992). Este prezent eu poezie, in antologiile Young Poets of a New Romania (Forest Books, London & Boston, 1991), Day after Night (Criterion Publishing, SUA, 1999), Sorescu’s Choice (Bloodaxe Books, Irlanda, 2002).

Este detinatorul urmatoarelor premii: Premiul Revistei Luceafarul (1974), Premiul Revistei Amfiteatru (1976, 1980), Premiul Revistei Ramuri (1984), Premiu UTC (1984), Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din Romania (1991, 1992), Premiul Asociatiei Internationale a criticilor de Teatru (2001). A lucrat ca profesor de actorie la Scoala Populara de Arta, ca regizor la Casa Studentilor si redactor la revista Viata Studenteasca, Bucuresti. In1994 a beneficiat de un stagiu de cercetare la Centrul dramatic national din Caen (Franta).
A fost secretar literar al Teatrului National Craiova (1988-2006), director al Teatrului pentru Copii si Tineret Colibri Craiova (1997-2006) si lector la sectia de actorie a Facutatii de Litere a Universitati din Craiova.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, membru al UNITER si membru al sectiei romane a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. A trecut in eternitate la 2 mai 2006.

Poemele din volumul de fata fac parte dintr-un ciclu mai larg de poezii dedicate copiilor sai, Sebastian Ioan si Octavia.

George Popescu despre Patrel:

Patrel Berceanu este una dintre personalitatile literare si artistice fara de care Craiova, Oltenia si nu numai s-ar fi prezentat putin mai sarace. Poet exceptional, cu vocatia ironiei si a saradei convertita intr-un lirism lucid, nelipsit de o profunda sentimentalitate, parodic al existentei imunde, dar capabil de irizari metafizice, cronicar, organizator 51 diriguitor in lumea teatrului, jurnalist, indraznesc sa spun din spita ilustrilor precursori interbelici, Patrel Berceanu este, pentru mine (pentru multi), intelectualul risipitor, exigent cu sine si cu ceilalti, uneori cu vadite volute de intransigenta, dar cu un nestirbit gust al tolerantei. Mobil, dotat cu o rara inteligenta, umoral si usor levantin, Patrel putea parea, si chiar era ca atare pana la un punct, vadit incomod: nu era usor sa-i stai in preajma, 0 judecata, oricat de evidenta, era repede sanctionata de spiritul sau imediat alertat. Dar tot atat de repede revenea, reevaluand pe cel de Ianga el si pe el insusi, incat totul sfarsea, dupa reteta bonomiei caragialiene, in impacare si pace. Avea supraponderat simtul datoriei: fata de familie, de institutie, de prieteni. Tintea foarte sus, dar se cheltuia, in lucruri de detaliu, uneori fara masura.