„Stimati Ramniceni Sarati” sau legatura dintre locuri si locuitori

Zaibar 28/11/2011 5 Comentarii

1.1. Randurile de mai jos mi-au fost sugerate nu numai de hazlia formula de adresare utilizată de Conu’ Iancu sau de frecventa acestei conexiuni lexicale pe grilele concursurilor de admitere, ci, mai ales, de poticnelile, de ezitarile multora in a folosi formele corecte.
In definitiv, numele generic al locuitorilor unei tari, provincii sau localitati (nu locatii!) se formeaza prin derivare, asadar prin adaugarea unui sufix la cuvantul de baza.

1.2. Este îndeobşte cunoscut că, pentru ţara noastră cel puţin, sufixul cel mai des folosit este -ean, ian, -an (deci cu alternanţele fonetice corespunzătoare). Zicem – şi nu greşim – bucureştean, craiovean, hunedorean sau… coveian, siliştean etc. Folosim derivatele de mai sus, dar şi băcăuan, zălăuan, buzoian, sinăian. Se poate spune că, în acest domeniu, lexicul românesc nu prezintă dificultăţi. Şi, totuşi, ele apar în cazul unor toponime lungi: Alexandria (românească), Caransebeş sau Cernavodă. Şi acum problema este rezolvabilă: alexandrinean (a nu se confunda cu termenul poetic alexandrin = vers de douăsprezece silabe şi care are ca omonim, cum vom vedea, numele locuitorului oraşului egiptean Alexandria); apoi, caransebeşan şi cernavodean dovedesc că este lesnicioasă aflarea oraşului de unde provin oamanii respectivi.
Mai dificilă este derivarea, de fapt, folosirea ei corectă, în cazul toponimeleor compuse din mai multe cuvinte: Alba Iulia, Întorsura Buzăului ş.a. Acum trebuie să recurgem la dicţionare sau la experienţa proprie. Aflăm, astfel, că locuitorul celui dintâi se numeşte albaiulian (într-un cuvânt), apoi întorsurean, ciucan (Miercurea Ciuc), gheorghian (Sfântu Gheorghe), negruvodean (Negru Vodă), satulungean (Satu Lung), sătmărean (Satu Mare), sânnicolean (Sânnicolau Mare) etc.
Probleme ridică, apoi, unele localităţi în care, fiind substantive compuse, unul dintre componente apare în mai multe denumiri de oraşe: Baia de Aramă şi Baia Mare, Târgu Jiu şi Târgu Mureş ş.a.m.d. pentru a nu fi confundaţi, locuitorii acestor aşezări capătă nume distinctive. Astfel, se spune băiaş (Baia de Aramă) şi băimărean (Baia Mare, câmpulungean (Câmpulung Moldovenesc) şi muscelean (Câmpulung Muscel), nemţean sau pietrean (Piatra Neam) şi târgunemţean (Târgu Neamţ); râmnicean (Râmnicu Sărat) şi vâlcean (Râmnicu Vâlcea), târgujian (Târgu Jiu) şi târgumureşean (Târgu Mureş), severinean (Turnu Severin) şi turnean (Turnu Măgurele).

1.3. În fine, avem de a face şi cu unele construcţii tipice, care, desigur, nu se supun constrângerilor unor reguli. În ceea ce le priveşte, facem precizarea că nu toate sunt atestate în dicţionare, sursele utilizate fiind neconvenţionale, cel mai adesea informaţii de la persoane din zona respectivă. Astfel, dicţionarele menţionează termeni precum giurgiuvean (Giurgiu), hârlăuan (Hârlău), hurezean (Horezu), apoi lâncrănjan (Lancrăn, satul natal al lui Lucian Blaga), mangaliot (Mangalia), romaşcan (Roman), sinăian (Sinaia, unde apare şi cuvântul sinaiot, fără explicaţii suplimentare), tomitan ( Tomis, Constanţa), vamaiot (Vama Veche, deci tot pe litoral).
Neatestat este termenul gătăiant, care se pare că-l desemnează pe locuitorul orăşelului bănăţean Gătaia. Se zice că de acolo provine starul TV Virgil Ianţu, al cărui nume real ar fi… Gătăianţu!

2. Situaţia începe să se complice atunci când vine vorba despre locuitorii unor oraşe din alte ţări. Acum, regulile încep să se diversifice, să devină mai elastice, mai permisive.

2.1. Se menţine, astfel, prefixul -ean, -ian, -an: belgrădean, bostonian, budapestan, chişinăuan, constantinopolitan, cracovian, gabrovean – deşi cu sonoritate românească, desemnează un locuitor din aşezarea bulgărească Gabrovo – şi apoi, maestrichtian (Maestricht, Olanda), nazarinean (Nazaret, Israel), nicosian (Nicosia, Cipru), palermitan (Palermo, Italia), parmegian (Parma, Italia), portlandian (Portland, SUA), roman (capitala Italiei, Roma), sanfranciscan (San Francisco, SUA), touloussan (Toulouse, Franţa).
Am adăuga un termen neatestat, mancunian; se pare, pentru locuitorul din oraşul englez Manchester. De asemenea, introducem cuvântul napoletan, menţionat în vechiul Dicţionar ortografic pentru Neapole sau Napoli, Italia. Termenul folosea sunetul e pentru a se evita confuzia cu napolitan, produs de patiserie. Actualul Dicţionar nu mai face această distincţie, optând pentru forma napolitan.

2.2. La oraşele străine, apare frecvent sufixul -ez: ascolez (Ascoli, Italia), berlinez (Berlin), bordelez (Bordeaux, Franţa), bruxellez (de la capitala Belgiei), genevez (Geneva, Elveţia), genovez (Genova, Italia), istanbulez (neatestat, Istanbul, Turcia), londonez (Londra), marsiliez (portul mediteraneean francez), praghez (Praga, Cehia) sau toulonez (Toulon, Franţa).

2.3. În fine, identificăm o serie de sufixe mai rar întâlnite:
– er: newfoundlander (locuitor al insulei şi portului canadian New Foundlander);
– in: florentin (Florenţa), perugin (Perugia), piacentin (Piacenza) sau talentin (Lecce), toate patru din Italia; alexandrin (locuitor din Alexandria, Egipt), alicantin (Alicante) şi salmantin (Salamanca, ultimele două din Spania);
– it: moscovit (Moscova, Rusia);
– len: madrilen (Madrid, Spania);
– ot: cairot (Cairo, Egipt), sofiot (Sofia, Bulgaria), tokiot (Tokio, Japonia).

3. O serie de probleme ridică şi o altă unitate locativă şi anume regiunile (zone, provincii, ţinuturi).

3.1. La noi, predomină, ca şi în cazul localităţilor, sufixul -an,-ean: bihorean, dobrogean, moldovean, oşan, oltean, transilvănean (sau chiar transilvan), timişan (pentru judeţul Timiş, deosebit de timişorean, pentru reşedinţa de judeţ).

3.2. În restul lumii, pe lângă acelaşi sufix -an, -ian (campanian – regiunea italiană Campania; galician – Galicia, Spania; galiţian – Galiţia, Ucraina sau mediteraneean), întâlnim, mai rar, alte elemente finale. Astfel, -ez: calabrez (Calabria, Italia), -in: andin (din zona munţilor sud-americani Anzi) şi capitolin (vestita colină Capitoliu din Roma); -ac; prusac (de la Prusia, ţinutul din nord-estul Germaniei), care circulă alături de prusian sau -ot: rumeliot (Rumelia, partea europeană a Turciei). De asemenea, există aici procedeul derivării regresive, în andaluz (de la provincia spaniolă Andaluzia).

3.3. Ca o curiozitate, în presa internaţională circulă, în ultimele decenii, doi termeni… antagonici: kosovar (albanez) şi kosovit (sârb) din Kosovo, regiunea din fosta Iugoslavie, recunoscută deja, de multe ţări, ca stat independent (dar nu şi de către ţara noastră).

4. În sfârşit, pentru locuitorii ţărilor lumii, situaţia se prezintă aproximativ la fel ca şi pentru oraşe, în sensul că numele acestora se formează cu ajutorul sufixelor standard şi că, alături de acestea, mai există şi cazuri particulare.

4.1. Nu vom insista asupra statelor europene, căci aici lucrurile se cunosc de către majoritatea vorbitorilor limbii noastre. Spunem fără ezitare austriac, bulgar, ceh, croat, grec, român, rus, slovac, sloven, spaniol. Cel mult dubletele belarus-bielorus, german-neamţ (în care primul este folosit mai mult ca adjectiv sau la plural) şi ungur-maghiar (ultimul mai mult ca adjectiv) pot provoca ezitări de moment.

4.2. În schimb, ţările de pe celelalte continente furnizează anumite dificultăţi, numele locuitorilor lor fiind mai puţin cunoscute. Aflăm şi aici acelaşi procedeu de derivare.

4.2.1. Mai întâi, -ian, -an: azerbaidjan (alături de azer), bolivian, coreean, jamaican etc. Curiozităţi oferă termenii: capverdian (Insulele Capului Verde), ciadian (Ciad), ivorian (Coasta de Fildeş), qatarian (Qatar), peruan (Peru, nu peruvian), solomonian (Insulele Solomon) şi tobagoan (sau trinidanian, Trinidad-Tobago). De asemenea, sunt interesante două cuvinte, foarte apropiate ca sonoritate: mauritan-mauritanez (Mauritania) şi mauritinian (din Mauritius).

4.2.2. Şi derivatele cu celălalt sufix standar, -ez, prezintă cam aceleaşi realităţi: burundez (Burundi), gabonez (Gabon), guatemalez (Guatemala), omanez (Oman), sanmarinez (minuscula republică-enclavă San Marino din Italia) sau zairez (Zair, Congo Belgian din Africa). Aici, confuzia se poate produce între martinichez (Martinica) şi adjectivul provenit de la această ţară, martinican.

4.2.3. Cele mai dificile probleme le ridică numele locuitorilor unor ţări îndepărtate, exotice, cu nume neobişnuite. Din motive care îmi scapă, în grilele pentru concursul de admitere, sunt incluse uneori şi întrebări legate de acestea. Bunăoară: în ce ţară trăieşte un malgaş? Mă îndoiesc în legătură cu utilitatea acestor cunoştinţe (probabil, pentru a-i tria pe foarte numeroşii candidaţi la asemenea facultăţi) dar, în definitiv, nu este treaba mea să contest justeţea acestor opţiuni. Aşa că, amintim mai întâi termeni precum: siriot (Siria) şi israelit (locuitor al Israelului, diferit de evreu, care se referă şi la cei din diasporă). Urmează alte alte două cuvinte fără sufix, kazah (Kazahstan) şi kârgăz (Kârgâstan), două foste republici sovietice din Asia Centrală. Apoi, monegasc (principatul Monaco, de pe Coasta de Azur) şi, să nu omitem, liechtensteinian (locuitor al unui alt stat minuscul din apusul continentului nostru, Liechtenstein).
Şi iată, în sfârşit, acei termeni exotici de care aminteam, proveniţi de la numele unor state situate în imensitatea oceanelor lumii sau, în cel mai bun caz, în continente îndepărtate de noi: burkinez (Burkina Fasso, Africa), fuegian (}ara de Foc, sudul extrem al Americii Latine), hawaiian (statul american din pacific, Hawaii), kiribatian (insulele Kiribati), kitsian (insulele Saint Kits şi Nevin, din Pacific), lesothian (statul african Lesotho), malaysian (Malaysia, Asia), malgaş (Madagascar, Africa), marshllez (Insulele Marshall), palauan (Palau), saint-lucian (Saint Lucia), ultimele trei în Pacific, seychellez (Insulele Seychelles) şi sierraleonez (Sierra Leone), ultimele în Africa.
Şi vom încheia lunga şi plictisitoarea înşiruire cu menţionarea numelor locuitorilor a patru ţări care conţin acelaşi cuvânt dar care, totuşi, sunt atât de diferite: guineean (Guineea), guineobissauan (Guinea-Bissau), guineaecuatorian (Guineea Ecuatorială) şi, în fine, papua-neoguineean (Papua-Noua Guinee), ţări aflate în Africa sau, probabil, în insulele oceanelor Atlantic sau Pacific.
Cu scuzele de rigoare pentru răbdarea pe care aţi manifestat-o şi pentru eventualele erori de geografie, închei cu speranţa că măcar elevii din ultimele clase liceale vor aprecia demersul meu.