Si la Bailesti, in paralel cu manifestarile de la Bucuresti, a avut loc comemorarea a 81 de ani de la nastearea lui Amza Pellea. S-au depus coroane la bustul si troita artistului din centrul orasului, dupa care, la Casa Memoriala „Amza Pellea” s-a facut o slujba de pomenire urmata de un mic program artistic.
Foto: Dan Firtulescu
IN MEMORIAM Amza a fost un suflet de bailestean simplu. Amza a fost eu, tu… si oricare dintre noi am fost Amza. Taran, rege, nebun frumos… asa cum fiecare dintre noi am avut un moment din viata cand ne-am simtit astfel… Dar Amza a fost si sot si tata, copil si „om serios, ce dracu'” si prieten si bun sfatuitor si nas si fin… cunoscator, Amza a fost poruncitor si umil, sluga si stapan… si toate rolurile „l-au prins „-i-au venit ca o manusa. A pus suflet in toate si s-a zidit pe sine insusi cate putin in fiecare dintre ele. Amza a fost inainte de a fi, Amza este, Amza va fi pentru ca Amza este eu, tu… si oricare dintre noi. Amza este un suflet de bailestean simplu care a stiut ca nu va fi vesnic, dar care a intrat in Vesnicie. De ce-l iubim pe Amza? Cum sa nu ne iubim pe noi insine ?! Vorbim amza ,cand vorbim olteneste. Gandim amza ,cand gandim olteneste. Traim amza ,cand ne aprindem olteneste. Amza ne-a creat, creati fiind. Si noi l-am creat pe Amza,creat fiind. De aceea a venit in primavara si a plecat luand Cuvantul (citeste „Nichita”!).