Băileştiul a fost, în acest sfârşit de săptămână, locul de desfăşurare a Sărbătorii Zaibărului şi Prazului, prilej cu care Gazeta de Sud a înmânat autorităţilor diplomele pentru locurile I şi II din topul brandurilor de suflet ale oltenilor, zaibărul şi Nea Mărin.
În oraşul lui Amza, lumea s-a trezit devreme. E înnorat. Pe strada lui, în faţa casei în care a crescut, caii primeniţi şi câteva trăsuri la fel de frumoase aşteaptă cuminţi carul alegoric, cu care vor pleca spre centrul oraşului. Însă carul nu pleacă gol. În el trebuie urcat întâi butoiaşul de zaibăr al lui Nea Mărin, care dă startul festivalului de zaibăr, sfinţit după tradiţie de către preoţi. Aceştia întârzie un pic; trebuie întâi să ducă la bun sfârşit slujba de duminică. E linişte. Doar clinchetul zorzoanelor de pe cai şi vocile ce încearcă să-i liniştească se aud pe stradă.
Zaibărul sfinţit şi alaiul său
În aşteptarea lor, Casa Memorială a lui Amza Pellea are uşile deschise pentru curioşi. Oameni de toate vârstele şi din toate locurile încep să se strângă în curte. Se plimbă şi mai ciugulesc câte-o gură de brânză, praz, cozonac sau beau o duşcă de zaibăr, toate aranjate ca pentru sărbătoare pe două mese mari. Un invitat special al acestei zile este actorul Emil Mitrache, „Americanu'”, care a venit în oraşul zaibărului ca să asigure buna dispoziţie, atât de caracteristică lui.
Preoţii ajung şi sfinţesc licoarea neagră care s-a făcut şi anul acesta, în ciuda secetei care a ocolit cam puţine zone. Gazeta de Sud nu s-a dus cu mâna goală la Băileşti. După ce campania brandurilor de suflet ale oltenilor şi-a anunţat săptămâna trecută locurile fruntaşe, autorităţile băileştene au primit, drept recunoaştere a celor mai iubite valori, diplomele ce simbolizează ceea ce oltenii şi cititorii GdS apreciază cel mai mult: zaibărul de Băileşti şi pe îndrăgitul Amza Pellea/Nea Mărin, care a ocupat locul de frunte. Primarul Costel Pistriţu a promis că va pune diplomele la loc de cinste: chiar în Casa Memorială a actorului oltean.
Trăsurile pleacă, făcând un adevărat alai împreună cu carul alegoric, în care sunt urcate mândrele băileştence. Alături de ele sunt doi flăcăi ce urcă în spatele carului butoiaşul de zaibăr proaspăt sfinţit. Toată lumea e cu ochii pe ei, iar o maşină a poliţiei merge în faţă, deschizându-le drumul. Locuitorii ieşiţi la porţi privesc cu drag şi mândrie la fiii şi fiicele oraşului; unii dintre ei se alătură lor şi pornesc spre centru, unde va avea loc concursul de zaibăr şi concertul Ansamblului „Doina Gorjului”.
Juraţi la 23 de probe
Printre standuri, la o terasă din stuf, membrii juriului se pregătesc de concurs. Sticlele pline cu zaibăr, „probele”, unele mai negre, altele mai deschise la culoare şi privite cu reticenţă, semn că e ceva în neregulă cu ele, sunt aşezate în ordine numerică pe o măsuţă. „A fost un an bun. Pentru cine-a muncit”, se aude vocea unui domn scund şi cu vestă albastră, ce priveşte curios. Cei cinci care au degustat nu mai puţin de 23 de probe de zaibăr au fost Grigore Ştefan (Direcţia Agricolă Dolj), Gheorghe Jianu (consilier APIA), Venus Coconoiu, Oprică Iureş şi Trifon Popescu, toţi trei producători.
Pronosticurile încep să curgă, la fel ca zaibărul. „Fane, iei locul I sau nu?”, strigă cineva. Un băieţandru îmbrăcat în costum tradiţional toarnă câte-un pic în fiecare din cele cinci pahare. Juraţii gustă şi se dreg, după fiecare gură de vin, cu bucăţele de pâine sau felii subţiri de măr. În acelaşi loc, la o masă vecină, gospodinele pregătesc gustări pentru toată lumea. Corcoduşe murate, zacuscă şi gemuri de toate felurile, dar şi zaibărul, pompat cu spor dintr-un bidon mare, fac mai uşoară aşteptarea rezultatului la concursul de zaibăr.
„Aici, vinurile nu au nume, au autenticitate şi prospeţime!”, spune Grigore Ştefan categoric. Într-adevăr, sticlele au fost numerotate, iar numele au fost trecute înainte pe o listă. Nimeni nu ştie din vinul cui a gustat. Soarele contribuie şi el la căldura dată de zaibăr, căci norii au dispărut, semn că vremea a ţinut cu băileştenii în această zi frumoasă. Ansamblul „Doina Gorjului” mai cântă câte-o melodie, care face picioarele să se mişte când la stânga, când la dreapta. E ca un reflex: asculţi şi te mişti. Iar Emil Mitrache vorbeşte când de pe scenă, când de pe „teren”, de lângă specialiştii care jurizează cu spor.
Norocosul număr 19
După ce au terminat sarcina grea – dar plăcută – de a simţi aroma şi gustul fiecăreia dintre cele 23 de probe de vin, juraţii se pronunţă. Locul III i-a revenit lui Marcel Vădeanu şi sticlei sale cu numărul 13, locul II a fost ocupat de Ştefan Gheorghişan, numărul 10 în concurs, iar zaibărul cel mai bun a fost desemnat cel al lui Ştefan Gaciu, căruia numărul 19 i-a purtat noroc. Celor care nu-l ştiu, ei bine, le vom spune că este domnul care purta după el un tâlv, în care avea zaibăr şi dădea să guste la oricine îi ieşea în cale. Ştefan Gaciu a lucrat la Electroputere în Craiova, după care s-a pensionat. Iar acum bucătăreşte şi, după cum vedem, zaibăreşte cu cel mai mare spor. Drept recunoaştere, locurile I, II şi III au primit, pentru pricepere în păstrarea reţetei autentice a zaibărului, 500, 300 şi, respectiv, 200 de lei.
Cântecele „Doinei Gorjului” petrec lumea şi Băileştiul are un zgomot care-i doar al lui. Autorităţile se bucură laolaltă cu locuitorii; la fel şi poliţiştii, şi toţi, toţi oamenii. Norii au dispărut de tot din Băileşti, semn că cineva, acolo sus, a zâmbit. Nu ştim cine, dar avem o bănuială: s-ar putea să fie chiar Amza Pellea, bucuros că oamenii îl iubesc şi că atâta şi atâta lume i-a călcat pragul casei, curţii şi oraşului într-o duminică plină de căldură şi sărbătoare.
Zaibărul, brand oltenesc
Lipit de sufletul olteanului, zaibărul a ajuns brand al Băileştiului. Prin calităţile lui, asociat cu prazul şi juvetele oltenesc, este nelipsit din gastronomia locală. Aşa cum Bujoleul franţuzesc a apărut în timp, având ca suport de bază zaibărul, tot aşa şi oltenii l-au înnobilat cu alte soiuri şi hibrizi, creând mai multe varietăţi de vinuri.
Sudul Doljului este dominat de plantaţii de vii, în care găsim atât zaibăr, cât şi anason, blanc, otella şi 1001, creând sortimente de vinuri de o mare diversitate. În Oltenia nu găseşti acelaşi vin în două gospodării.
Istoria zaibărului
Povestea zaibărului începe între anii 1885-1887 în Franţa, când a fost sesizat atacul masiv al unui dăunător adus odată cu viţa-de-vie importată din America, ce a generat o boală numită, în termeni populari, filoxeră. Pentru eradicarea acestui dăunător au acţionat două şcoli de cercetare viticolă franceze: una avea sediul la Bordeaux şi era condusă de Florian Saibel, iar alta era la Toulouse, sub conducerea lui Ludovic Tiresienne. Prin cercetările celor două şcoli au rezultat hibrizi rezistenţi la atacul de filoxeră.
Astfel, şcoala lui Florian Saibel a realizat 11 hibrizi care îi poartă numele, diferenţiaţi prin: înălţimea viţei, formatul frunzei, formatul bobului sau capacitatea de producţie, dar toate cu aceeaşi rezistenţă la dăunători. În România sunt cunoscute şi cultivate patru soiuri de hibrizi din şcoala lui Saibel: pitic, cu coarda înaltă, cu bobul ascuţit şi 1001.
Şcoala condusă de Ludovic Tiresienne a produs cinci varietăţi de hibrizi reproducători, la noi fiind cunoscute mai mult Tereaza şi Corbul. În România, primele pepiniere viticole au fost înfiinţate la Golenţi şi mai apoi Corcova, Valea Călugărească, Drăgăşani etc. În aceeaşi perioadă au apărut şi viţe hibrid de provenienţă americană, fiind cunoscute la noi sub denumirile populare de blanc, anason şi otella.
Anca Ungurenuş, Gazeta de Sud, 22 oct. 2012