Azi, 7 mai 2013, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit astăzi Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, biserică care se află în curtea Spitalului Municipiului Băileşti.
La slujbă a participat un număr mare de credincioşi, iar la final preoţii Gabriel Sună şi Gheorghe Niţu au primit rangul onorific de sachelar, pentru osteneala depusă la ridicarea sfântului locaş. De asemenea, primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu, a primit gramată de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei, pentru implicarea şi sprijinul acordat la construirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.