Elixir al beregăţii,
Cu arome în buchet,
E leagăn al sănătăţii,
Cu tărie-berechet.
Preaîndrăgitului vin,
Dă-mi putere, Doamne-Sfinte,
O baladă să-i închin,
Cu potrivite cuvinte!
Cândva cânta Păstorel,
După ce o făcea lată,
„Grasă”, „Coarnă”, „Otonel”,
Dar „Zaibărul”, niciodată!
De ce? cine să conteste
Ce e de necontestat,
Fiindcă adevărat este
Că el „Zaibăr” n-a gustat?!
El, ca iubitor al viei,
Sigur ar fi-nbogăţit
Ştiinţa Oenologiei
Cu-n specific inedit,
Căci nu este acceptabil,
Cumva, să nu-l fi surprins
Gustul lui inconfundabil
Şi mirosul lui distins.
Dintre ale lui mistere,
Din câte-au fost să se-adune,
Că e un vin de putere,
Orişicând se poate spune.
Zaiber fusese un nume
Al unui alsacian,
Viticultor de renume
Pe pământ algerian.
El l-a creat, productiv,
Negru-corb şi rezistent,
Ce-ntreţinut consecvent,
Produce eficient.
În lume s-a răspândit
Cu multă repeziciune
Şi la noi binevenit
A fost, orişice s-ar spune.
Pe-aici, cine l-a adus
Când şi cum, nu se prea ştie,
Ştim că la Băileşti s-a pus
Cu „Zaibăr” destulă vie.
Fiindcă soiul n-a pretins
Tratamente speciale
În câţiva ani s-a extins
Pe mulţime de tarlale.
Francezul alsacian
A murit şi n-a ştiut
Că, pentru un băileştean,
„Zaibărul” e un sărut;
Al viei coapte de soare,
Un dar al Pământului,
O fermecată licoare
Şi „Sângele Domnului”.
E balsamul sufletesc
Pentru omul supărat
Şi remediul oltenesc
De cârciumi certificat.
Este şi medicament,
De medici recomandat,
Ca „Tonic” eficient,
Anume-mbuteliat.
Vindecă debilitatea
Şi dă pacientului
Înapoi deplinătatea
Şi… „Puterea Ursului”.
Stinge-al suferinţei foc,
Al trădării în iubire
Şi regretele, pe loc,
Pentru orice despărţire.
Însă „Zaibărul” presează
Slăbiciunea sufletească
Şi pacienţii visează
Cura să se … prelungească,
Iar dozele aferente
Să fie mereu mărite,
Să devină permanente
Şi pe bani puţini plătite.
E şi revoluţionar,
Când se întrece măsura,
Zgomotos, agresiv, chiar,
Ţâşneşte din el… bravura…
E şi încăpăţânat
Şi limpezirii-i rezistă,
Până-aproape de iernat,
De-l poţi lega în… batistă.
Chiar curge greu din slăvină,
În cantă, oală sau cană,
În blânda toamnă senină,
Când să-l „tragi” în damigeană.
De când este „Tulburel”,
Până devine „Molan”,
Lacomii de „Zăibărel”
Se fac „Mangă” sau „Buştean”.
Până când se limpezeşte,
Cad peste vii brumele;
De dinţi limba o lipeşte
Şi-negreşte… maţele
Şi, astfel, încet-încet,
Se preface-ntr-un târziu,
Într-un fel de „Cabernet”
Sec şi roşu-rubiniu…
Ba, mai e şi viclean, el:
Îţi atacă gleznele;
Băut aşa „tulburel”,
Îţi mai înghiţi vorbele…
Dacă mai iei şi afară,
Sau în casă mai bei iar,
Toate duble-ncep să-ţi pară
Şi nimic nu mai e clar.
Dintre toţi ce-l îndrăgesc,
Mulţi îl beau cu socoteală,
Cu sifon îl „îndoiesc”,
Sau cu apă minerală,
Căci, prin cârciumi şi localuri,
A provocat „altercaţii”,
Cu bătăi şi cu scandaluri,
Până au venit „Mascaţii”.
Se-ntâmplă că unii, beţi,
Se lovesc cu… halbele;
Se fac cioburi de pereţi,
Golite, paharele…
Azi, Zaibărul, cârciumarii
Nu-l comercializează;
Îl beau ei, iar ospătarii
Pe acasă îl păstrează… ,
În schimb, vând clienţilor,
La sticlă, soiuri trucate
Şi le percep tuturor
Preţuri cinic piperate…
Când sunt strigaţi, de la mese,
De clienţi, să facă plata,
N-au de cine să le pese
Şi le adună şi… data…
Îi mai taxează, în plus,
Că-i ridică de la masă
Şi-i duc la taxi pe sus
Şi şoferilor îi lasă…
Când nu mai e mintea trează,
Unii capătă… arţag,
Iar alţii se ruşinează,
Când ating al casei prag.
După cum „cui pe cui scoate”,
Cum este demult zicala,
Un pahar de Zaibăr poate
Să alunge… mahmureala.
…………………….
Un profesor, „Domnu’ Cilă”,
Bea vin, oricum, vechi sau nou;
Însuşi îşi zicea „Setilă”
Şi-a tras Zaibăr în… stilou,
Că băuse noaptea toată,
Cu colegii ca-ntr-un vis,
La un examen, odată –
Notele cu… vin le-a scris…
Unde sunt acele vremuri
Şi de ce nu mai revin,
Căci costa – de te cutremuri –
Câţiva lei… „burta de vin”?!
Nicăieri, căci egoismul
„Fraţilor din Răsărit”
Ne-a adus… Socialismul
Ce de vin ne-a jefuit…
Organismele presante
Ne-au impus doar surogate,
La MAT şi-n restaurante,
La oraşe şi la sate.
Aşazisul „Vin de masă”
Era şi „Superior”,
Dar şi-n cârciumi şi acasă,
El era… inferior
Şi chiar se mai poate spune
Că, de-i schimba eticheta,
Era „Vin de Regiune”
Şi i se preda ştafeta
Şi-altele, câte erau,
Dar nu şi la… „Protocol”,
Hectolitri se făceau
Şi-n Băileşti, la VINALCOOL,
Cu… o lună garanţie,
Repede produceau greaţă
Şi dureri de cap – se ştie – …
Vai de ea de-aşa viaţă!!!
Bea soiuri costisitoare,
Contrar ideologiei,
La noi „Clasa muncitoare”
Prin … reprezentanţii ei.
Zaibăr, Nu!, era „potroacă”
Sau „Trăscău” i se mai spune,
Dar, mai ales, că provoacă
Ridicări de tensiune.
De ce să le mai ridice,
Dacă, în multe privinţe,
Ei nu puteau să aplice
Ce hotărau în şedinţe?!
După Colectivizare,
La Băileşti, Adio vie!
Căci le-am scos cu zarvă mare
Să facem… industrie…
În „Gogoneaţa”, aproape,
Ne-au dus într-o dimineaţă,
Cu securi şi târnăcoape,
Pe unii direct din piaţă…
S-au făcut fotografii
Cu dascălii convocaţi
La corvoada de scos vii,
Vigilent supravegheaţi
De tovarăşi activişti
Şi alţi muncitori cu gura,
Inculţi şi carierişti
Ce îşi etalau bravura…
Domnu’ Cilă U. plângea,
Compătimind viţele,
Că mai bine, el zicea,
Îi tăiau lui… vinele.
Zaibărul adevărat,
În vremurile acelea,
Pe ecran l-a lăudat
Domnul nostru Amza Pellea.
Bea Zaibăr de la Băileşti,
În noaptea de Anul Nou
La TVR Bucureşti
Şi-l eclipsa pe… „Erou”.
………………………
S-au scos viile şi-n fine,
S-au dat C.A.P.–iştilor
Din ce-au mai rămas – puţine –
Dar ca… „Lot ajutător”…
Fără vin cum i-ar fi stat
Băileşteanului, la masă?!
După ce-a tot înjurat,
Şi-a pus vie-n curte-acasă…
Dar nu „Riesling” sau „Fetească”,
Ci „Zaibăr” şi „Roşioară”
Şi „Blanc”, „Corb” şi „Ungurească”,
„Anason” şi „Tămâioară”…
Şi, dacă a fost să fie,
La noi în optzeci şi nouă,
Cruntă revoluţie,
S-a pus la câmp viţă nouă.
Într-un entuziasm mare
Băileştenii au plantat
O mulţime de hectare
De vii, unde li s-a dat,
Mai apoi, criza de bani
A fost să se prelungească;
Destui, după câţiva ani,
Nu mai pot să le muncească.
Tot mai mulţi le-abandonează –
Cu greu, moşii, babele,
Şi apoi le… defrişează
Ciobanii cu caprele.
Zaibărul e la preţ mare
Şi mereu evolutiv,
Căci, lovit de poluare,
E mai puţin productiv.
Doar la Băileşti, anual,
În toamne, organizat,
Are loc un festival
Bine mediatizat…
Apar, pe rând, categoric,
Zeul Bachus, cu discurs,
De pe un car alegoric,
Şi Zaibărul, la concurs.
E băut el cu plăcere,
La mese, lângă grătare
Şi curge şi-un râu de bere
În halbe şi în pahare.
De Amza Pellea, cinstit,
Acum a pătruns discret,
Oficial branduit,
Peste tot prin Internet.
El ne-a făcut cunoscuţi
Pretutindeni şi în }ară
Şi suntem bine ştiuţi
Şi departe, pe afară.
Face Puterea Locală
Pe umăr cu Tricolor
Şi în ţinută de gală
Urări băileştenilor:
O ulcea pentru cei vii,
Belşug de Zaibăr în vii,
Un strop jos, spre amintire,
Pentru cei din cimitire.
Valentin TURCU