În anul 2012, cu ocazia zilei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” protectorul municipiului Băileşti, Sfânta Liturghie a fost oficiată pentru prima dată, în Băileşti, de către ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
A urmat în anul 2013, sfinţirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” biserică construită în curtea spitalului municipal şi totodată oficierea Sfântei Liturghii de catre ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Şi anul acesta, în ziua de 23 aprilie, pentru a treia oară consecutiv Înalt Prea Sfinţia Sa va fi prezent în localitatea noastră pentru a săvârşi Sfânta Liturghie de ziua „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” alături de diaconi dar şi toţi preoţii din Băileşti.
„Putem spune că a devenit o tradiţie, ca în ziua de 23 aprilie oficierea Sfintei Liturghii, în ziua de „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, să fie alături de noi toţi băileştenii, ceea ce ne bucură şi totodată ne obligă să fim mai buni, mai curaţi.” a declarat pentru Zaibar.ro primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 8:30, în ziua de 23 aprilie, iar slujba va avea loc la Biserica „Sfântul Nicolae”.
Vă aşteptăm.