Şirul luminii lui Amza, la Băileşti

Sirul Luminii lui AmzaLuminile de Sărbători vor fi aprinse luni seara în municipiul Băileşti, nu înainte însă ca locuitorii să îl comemoreze pe cel care le-a făcut oraşul cunoscut în întreaga ţară, Amza Pellea.
A devenit deja tradiţie ca odată cu comemorarea trecerii în nefiinţă a marelui actor, băileştenii să se adune cu mic, cu mare în parcul din centrul oraşului pentru a aprinde candele în memoria artistului. Luni, 12 decembrie, începând cu ora 17.00 se va porni, din Piaţa Civică, cu lumânări aprinse până la Casa Memorială „Amza Pellea”, unde vom fi întâmpinaţi cu covrigi, mere, nuci şi cozonac. Tot aici se va ţine şi o slujbă de pomenire.

Pe 12 decembrie 1983 se stingea din viaţă unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut România, Amza Pellea. Născut la Băileşti, îndrăgitul artist a avut o carieră impresionantă în film şi în teatru.

La inţiativa primăriei, din anul 2010, cetăţenii dăruiesc bradul ce urmează a fi împodobit în Piaţa Civică. Aceştia primesc din partea primăriei, în semn de recunoştinţă, o diplomă de onoare. Anul acesta este cel de-al şaptelea an consecutiv în care băileştenii fac acest lucru.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.