În perioada 29.06 – 01.07.2012, Municipiul Reşiţa a găzduit „Cupa Reşiţei”, care s-a bucurat de o participare numeroasă, atât in turneul A pentru seniori şi juniori peste 14 ani, cât şi în turneul B destinat copiilor şi juniorilor care nu au depăşit 14 ani.
Echipa C.S.M. „Progresul” Băileşti a fost reprezentată de opt şahişti şi antrenorul acestora, obţinând clasări fruntaşe la ambele secţiuni ale turneului.
Astfel, la turneul B au luat startul 33 de competitori de la zece cluburi sportive, iar la turneul A s-au aliniat la start 34 de concurenţi. Prestând un joc solid, tehnic, îngrijit şi deseori agresiv, şahiştii noştrii au obţinut patru clasări superioare în clasamente.
Astfel openul până la 14 ani, deacum consacratul Ovidius Neacşu a avut o bună comportare, evoluând cu dezinvoltură în final ocupând locul al treilea. La concursul peste 14 ani juniorul Alecu Firţulescu a reuşit să se claseze pe locul al doilea iar Diana Mitu a ocupat în final locul al treilea.
Menţionez că în paralel cu supravegherea şi sfaturile teoretice şi practice oferite tinerilor noştri jucători rundă de rundă, antrenorul echipei a participat la turneele de blitz seniori şi şah normal, obţinând într-o companie selecta, două locuri şase cu preţioase victorii la maestrul internaţional Corneliu Busu şi maestrul naţional Valeriu Grozav.
Felicit întregul lot de jucatori pentru abnegaţia de care au dat dovada şi adresez un cuvânt de mulţumire directorului clubului C.S.M. „PROGRESUL” BAILESTI, profesorul Florin Duinea prin al cărui efort a fost posibilă participarea şi astfel obţinerea rezultatelor bune mai sus menţionate.
Antrenor-instructor,
Constantin MICU
Felicitati echipei de sah!